Autorităţile recomandă achiziţia mieilor din spaţiile autorizate
La nivelul municipiului Bucureşti va fi deschis luni Târgul de miei din Piaţa Apărătorii Patriei, singurul spaţiu special amenajat pentru sacrificarea mieilor din Capitală, aici fiind aşteptaţi aproximativ 50 de ciobani din mai multe judeţe din sudul ţării. Autorităţile recomandă ca achiziţia de produse specifice sărbătorilor pascale să fie făcută doar din locurile special amenajate în pieţe pentru a evita astfel toxiinfecţiile alimentare.
Ca în fiecare an, în perioada Sfintelor Paşti, în toată ţara sunt înfiinţate locuri special amenajate unde se sacrifică miei şi se comercializează carnea verificată în prealabil de personalul sanitar-veterinar. Aceste spaţii trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de spaţiu, microclimat, utilare şi de igienă ca şi celelalte unităţi de desfacere a cărnii, nefiind permisă comercializarea cărnii de către producători în spaţii improvizate, pe mese sub cerul liber. Autorităţile recomandă ca achiziţia de produse specifice sărbătorilor pascale (carne de miel, ouă, lapte etc.) să fie făcută doar din locurile special amenajate în pieţe pentru a evita astfel toxiinfecţiile alimentare.
În Capitală, 50 de ciobani din zona Dobrogea, Sibiu, Dâmboviţa, precum şi din zonele limitrofe Capitalei şi-au anunţat până în prezent participarea la Târgul de miei din Piaţa Apărătorii Patriei, care va funcţiona de luni, 30 martie, până pe 11 aprilie. Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, citat de Agerpres, în incinta acestui complex agroalimentar a început amenajarea ţarcurilor care vor găzdui miei aduşi pentru sacrificare, iar abatorul de 280 mp, dotat cu o hală de asomare ultramodernă, a fost igienizat, urmând ca activitatea să fie supravegheată permanent de medici de la Autoritatea Naţională Sa-nitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
La Tg. Jiu nu mai puţin de 2.000 de miei vor fi sacrificaţi în această perioadă, consumatorii fiind aşteptaţi să cumpere din cele două locuri special amenajate pentru sacrificare, respectiv comercializare a cărnii în Piaţa Litovoi. „Crescătorii trebuie să aibă asigurate documentele când vin cu animalele pe platforma special amenajată, documente care să ateste proprietatea şi sănătatea animalelor“, a spus Alexandru Zaharia, directorul Edilitara din cadrul Primăriei municipiului Tg. Jiu. Acesta a mai spus că fiecare comerciant sau producător va achita o taxă de 7,1 lei per animal, iar un kilogram de carne va fi vândut cu preţuri între 20 şi 25 de lei.
Centrele de sacrificare vor funcţiona între 30 martie şi 12 aprilie, perioadă în care echipe mixte vor efectua şi controale permanente în scopul verificării legislaţiei sanitar-veterinare cu privire la bunăstarea animalelor în timpul transportului şi al sacrificării, la modul cum se fac marcarea, depozitarea şi comercializarea cărnii de miel către consumatorul final. Totodată, producătorii şi comercianţii de ouă vor fi verificaţi cu privire la respectarea condiţiilor de ambalare şi depozitare a acestora. Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, le va fi interzis accesul în spaţiile de comercializare producătorilor de produse lactate care nu deţin documentul de înregistrare sanitar-veterinară, certificat de producător şi carnet de sănătate pentru animale. (Oana Nistor)