Autorităţile se aşteaptă la o iarnă grea

Data: 26 Septembrie 2017

Ministrul energiei, Toma Petcu, a decla­rat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Alba Iulia, că autorităţile sunt pregătite pentru perioada de iarnă, chiar dacă va fi mai frig decât anul trecut. Ministrul a spus că a fost deja convocată o şedinţă a comandamentului de iarnă, deşi sun­tem în luna septembrie. „În săptămâna care vine, în şedinţa de guvern, vom apro­ba, pentru prima dată în luna sep­tem­brie în ultimii ani de zile, programul de iarnă. Am mers în acest program de iarnă pe un scenariu mult mai negativ decât anul trecut, care a fost o realitate destul de cruntă a condiţiilor meteo”, a spus Petcu.