Autorizație de călătorie pentru Canada

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 16 Noiembrie 2017

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, începând cu data de 1 decembrie, autorităţile canadiene intenţionează să elimine cerinţa obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care vor călători în Canada pentru şederi de maximum şase luni în scop turistic, indiferent de tipul paşaportului deţinut, dar subliniază faptul că, în cazul călătoriei cu avionul, este obligatorie autorizaţia electronică de călătorie (eTA). Aceasta are o valabilitate de cinci ani (sau până la expirarea valabilităţii paşaportului) și se obține doar online, accesând www.Canada.ca/eTA-Romania.

Cei care vor intra în Canada pe cale terestră sau maritimă, ulterior datei de 1 decembrie, trebuie să deţină doar un paşaport valabil, fără a mai fi necesară obţinerea autorizaţiei eTA.