Autorul exploziei de la Chişinău a fost identificat
Grenada care a explodat, miercuri seara, în mijlocul mulţimii care asista la concertul dedicat hramului Chişinăului „este una de producţie sovietică şi, cel mai probabil, provine din arsenalele armatei a 14-a ruse din Transnistria, sau din lumea interlopă“, a declarat ministrul de Interne al R. Moldova, Victor Catan, citat de UNIMEDIA.
Procurorul General al R. Moldova, Valeriu Zubco, a declarat ieri că a fost identificată persoana care a provocat explozia unei grenade de tip RG-42, miercuri seara, în spatele Porţilor Sfinte, în timpul concertului dedicat hramului Chişinăului, transmite Info-Prim Neo, în pagina electronică. Potrivit lui Zubco, comisia de anchetă creată pentru investigarea acestui caz a identificat suspectul datorită declaraţiilor martorilor. Aceştia au indicat o persoană care se afla în locul în care s-a petrecut deflagraţia şi au dat detalii privind discuţiile purtate de aceasta şi au descris-o. Procurorul General apreciază că există o legătură între explozia din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi cele două apeluri telefonice cu ameninţări venite în anticamera premierului Vlad Filat. Concluzia lui este că s-a urmărit scopul de a intimida populaţia. În urma deflagraţiei de miercuri au fost răniţi peste 40 de tineri şi minori. Conform legislaţiei în vigoare, persoana care a aruncat grenada la concertul din centrul Chişinăului va fi privată de libertate pe un termen cuprins între 8 şi 15 ani.