„Avalanşa“ de Radu Afrim, premieră la TNB
Un text care nu a mai fost prezentat pe scenele româneşti este montat, în premieră, la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) de Radu Afrim. Piesa "Avalanşa" de Tuncer Cücenoglu, a cărei acţiune are loc în estul Anatoliei, este o poveste stranie şi amară despre frică şi despre lipsa de libertate. Autorul turc a construit un scenariu veridic despre iminenta declanşare a avalanşei în momentul emiterii celui mai mic sunet. Încremeniţi de frică, oamenii trăiesc într-o tăcere absolută, timp de nouă luni pe an. De aceea, femeile sunt nevoite să-şi programeze naşterile doar în cele trei luni permise ca zgomot, altfel strigătele lor ar declanşa dezastrul. Spectacolele au loc la Sala "Atelier", începând cu ora 19:00, în zilele de 14 şi 15 decembrie. Din distribuţie fac parte Ilinca Tomoroveanu, Mircea Rusu, Marius Manole, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Constantin Cojocaru, Vitalie Bichir, Raluca Petra, Aristiţa Diamandi.