Avalanșă de surprize pentru cei mici de Ziua Copilului
Paradă cu biciclete, spectacole cu artişti îndrăgiţi, personaje Disney, face painting, karaoke, dans, filme gratuite, concerte și alte evenimente sunt pregătite pentru micuţi anul acesta de 1 iunie de către administrațiile locale, și nu numai. Peste 20 de manifestări în aer liber și în spații închise vor avea loc doar în București.
Începând cu acest an, ziua de 1 iunie este considerată „nelucrătoare de sărbătoare legală”, după modificarea Codului Muncii în 2016, iar pentru că 2 iunie cade vineri, Guvernul a acordat, printr-o hotărâre, liber și în această zi salariaților din sectorul public. Astfel, Ziua Internațională a Copilului s-a transformat într-o minivacanță, motiv pentru care primăriile, și nu numai, au pregătit celor mici numeroase surprize, de la parade la spectacole în parcuri și jocuri interactive. Numai în Capitală vor avea loc peste 20 de evenimente, organizate de primăriile de sector în parteneriat cu diverse asociații.
În parcarea de la Sala Polivalentă, va avea loc, mâine, începând cu ora 10:00, Parada Micilor Biciclişti, organizată de Primăria Sectorului 4. Sunt aşteptaţi copii de toate vârstele, indiferent de tipul de bicicletă folosit. Pe lângă activităţi, jocuri şi parada propriu-zisă, evenimentul are şi o latură practică. Cei mici vor fi ajutaţi să înţeleagă şi să înveţe câteva reguli de siguranţă ce trebuie respectate în timpul deplasării pe două roţi. Copiii trebuie însoţiţi de cel puţin un adult (biciclist sau pieton) şi este recomandat să fie echipaţi cu cască de biciclist şi claxon.
Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, sărbătoreşte Ziua Copilului în Parcul Cişmigiu şi în cartiere. Caravana Gaşca Zurli, cea mai iubită trupă pentru copii din România, călătoreşte în toată Capitala, într-o singură zi, la bordul camionului multicolor ce răspândeşte muzică şi veselie. Trupa de artişti va susţine câte un spectacol în fiecare sector al Capitalei. Caravana va porni din Piaţa Universităţii la ora 10:00 şi va avea reprezentaţii în Parcul Floreasca, Parcul Naţional, Parcul IOR, Parcul Carol, Parcul Sebastian şi Parcul Crângaşi.
La Opera Comică pentru Copii va avea loc Festivalul Opera Copiilor, eveniment ce va cuprinde o serie de activități distractive în aer liber. Un maraton de spectacole va avea loc la 1 iunie în „Orașul cu Chef de Joacă”, organizat de Berăria H, în timp ce „Copacul cu Haine” îi așteaptă pe cei mici în Parcul Cișmigiu pentru un eveniment destinat copiilor nevoiași.
Și în alte orașe vor avea loc numeroase evenimente de Ziua Copilului, cum ar fi Festivalul Lolly Bloom din Parcul Central al orașului Cluj, sau Festivalul Familiei - o suită de activități culturale, concursuri și concerte gratuite, la Sibiu. La Oradea se va desfășura de 1 iunie „Kids Fest”, festival cu ateliere de olărit, dedicate experimentelor științifice sau dansului. Minivacanța de 1 iunie poate fi sărbătorită la Brașov prin spectacolul maraton „Vivat Copilăria pe Tărâmul Minunilor”.