Avansul pentru finanţarea proiectelor de cercetare, majorat de Senat la 90%
Plenul Senatului a majorat, miercuri, de la 30% la 90% avansul pentru finanţarea proiectelor de cercetare câştigătoare din cadrul competiţiilor organizate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, prin adoptarea propunerii legislative de modificare a Ordonanţei 57/2002 care reglementează acest domeniu. Iniţiatorul propunerii legislative, senatorul PDL Mihail Hărdău, şi-a justificat iniţiativa prin imposibilitatea universităţilor de a finanţa, în avans, aceste proiecte de cercetare, perioada de timp până la decontare fiind uneori de şase luni. Guvernul s-a pronunţat împotriva acestei iniţiative, întrucât stabilirea procentului de 30% ar fi avut în vedere demararea lucrărilor, conform contractelor, dar şi evitarea imobilizării fondurilor publice a căror utilizare trebuie justificată la încheierea anului bugetar.