Avertisment pentru diabetici
Pastilele de supt, la care mulți români apelează pentru tratarea durerilor în gât, pot fi un pericol pentru sănătate dacă se depășește o anumită doză, din cauza unor ingrediente pe care le conțin, cum ar fi zahărul. Asociația InfoCons, organizație neguvernamentală pentru protecția consumatorului, a analizat 31 de produse de tip comprimate de supt, între care Strepsils, Tantum, Trachisan, Septolete, Faringosept și Decasept, iar în cele mai multe cazuri pe etichetele lor nu este menționată cantitatea de zahăr sau de îndulcitori din compoziție, aspect important pentru pacienții diabetici. (I. M.)