Avva Teodor de la Ferme despre procrastinare

Pentru avva Teodor de la Ferme e clară sursa principală a decăderii spirituale: alterarea priorităților, alegerea lucrului mâinilor în defavoarea lucrării sufletului. Și totuși, o asemenea afirmație e lipsită de concretețe, e un principiu general corect, dar care are nevoie să fie „întrupat”, pentru a deveni mai limpede. Bătrânul explică: „Tot ce facem din porunca lui Dumnezeu este lucrare a sufletului, în vreme ce tot ce facem și adunăm după capul nostru trebuie socotit ca fiind secundar”. În continuare pentru fratele începător răspunsul nu este îndeajuns de clar, așa că avva Teodor explică și mai mult: „Iată, auzi despre mine că sunt bolnav și trebuie să vii să mă vezi. Îți spui în sinea ta: «Oare trebuie să îmi las lucrul și să plec chiar acum? Nu, termin întâi ce am de făcut și după aceea mă duc». Mai târziu îți vine alt chef și până la urmă renunți de tot să mai pleci. Alt frate îți zice: «Ajută-mă, frate!» Iar tu cugeți așa: «Trebuie să-mi las lucrul și să merg să lucrez pentru altul?» Dacă nu te duci, încalci porunca lui Dumnezeu, care este lucrarea sufletului, și faci un lucru secundar, care este lucrarea mâinilor”.

Explicația avvei Teodor ne scoate din lumea dominată de tirania eficienței, a vitezei, a câștigului personal. Intrăm într-o altă lume, în care pe primul loc sunt poruncile lui Dumnezeu, concretizate în cinstirea aproapelui. Munca pentru tine însuți, pentru nevoile tale este muncă pur și simplu. Lucrul pentru nevoile aproapelui, pentru alinarea suferințelor lui este deja o activitate spirituală. Aici se regăsește diferența dintre lucrul mâinilor și lucrarea sufletului. Se poate, așadar, lucra cu mâinile, iar această muncă să fie de fapt o activitate duhovnicească. Trebuie doar ca efortul nostru să fie făcut din porunca Domnului, pentru folosul aproapelui.

Chemarea Domnului, sugerează discret avva Teodor, este una care nu suferă amânare. Poruncile veșnice ale lui Dumnezeu se cer duse imediat la îndeplinire, fără ezitare și tergiversări. Fiecare cuvânt al Domnului este o chemare la apostolat, adresată ca oarecând ucenicilor: „Vino și urmează-Mi Mie!” Concret, bilanțul acestor invitații se face la Judecata cea Mare, care va avea un singur criteriu major: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 40) sau „Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Mt 25, 45).

Poruncile Domnului au forță transfiguratoare. Ele sunt cele care ne mută acțiunile din sfera materială în cea duhovnicească. Dar e nevoie de multă atenție și sensibilitate pentru a putea discerne glasul abia perceptibil al Domnului în mijlocul zgomotului confuz al feluritelor impulsuri ce reverberează în suflet. Dacă nu dai curs imediat acestei chemări, ea se poate pierde, ucisă de amânare. Cu alte cuvinte, procrastinarea este poate mai nocivă în viața duhovnicească decât în viața socială. Amânarea înseamnă de fapt ignorarea urgenței îndatoririlor spirituale și trădează o structurare greșită a priorităților: așezarea lucrului mâinilor deasupra lucrării sufletului.