Axa rutieră Neamţ-Bacău, reabilitată

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 28 Noiembrie 2017

Axa rutieră Neamţ-Bacău va fi reabilitată şi modernizată cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR), se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fonduri Europene (MDRAPFE). Cu o valoare totală de 184,6 milioane de lei, din care 175,6 milioane de lei finanţare nerambursabilă prin POR, proiectul are ca obiectiv creşterea gradului de accesibilitate a localităţilor aferente comunelor Dămieneşti, Negri, Prăjeşti, Traian, Secuieni, Izvoru Berheciului, Coloneşti, Răchitoasa, Motoşeni, Glăvăneşti, Podu Turcului.