Azi încep înscrierile în clasa I
Înscrierile în clasa I încep astăzi şi se desfăşoară până în 3 mai, fiecare unitate de învăţământ fiind obligată să afişeze, săptămânal, situaţia înscrierilor, pentru a se şti exact câţi copii încep şcoala în septembrie, lucru necesar în contextul mişcărilor personalului didactic. În clasa I se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de şase ani până la sfârşitul anului calendaristic.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a transmis, la sfârşitul săptămânii, o notificare inspectoratelor şcolare judeţene potrivit căreia acestea vor informa părinţii în legătură cu necesitatea înscrierii copiilor în clasa I, pe cât posibil, până la data de 3 mai 2010. Această dată nu are caracter de termen limită, înscrierile fiind, în continuare, posibile, conform legislaţiei în vigoare. Pentru asigurarea transparenţei procesului de înscriere în clasa I, fiecare unitate şcolară a fost obligată să afişeze până în 3 martie, dată la care încep înscrierile, numărul de clase disponibil, în conformitate cu planul de şcolarizare. Săptămânal, unităţile de învăţământ urmează să afişeze situaţia înscrierilor. Intenţia MECTS este de a prefigura cu o mai mare claritate numărul de elevi care vor începe şcoala în septembrie 2010, astfel încât să poată fi identificat necesarul real de posturi disponibile pentru mişcarea personalului didactic, potrivit ministerului. Măsura se corelează cu prevederile Ordinului de Ministru din noiembrie 2009, privind Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, conform căreia inspectoratele şcolare vor afişa şi publica lista posturilor/catedrelor vacante titularizabile, până la 28 mai. Inspectoratele şcolare judeţene se vor asigura că toate unităţile şcolare, inclusiv liceele care au în structură clase I-IV, cunosc arondarea străzilor din fiecare localitate şi vor transmite acestora obligaţia înscrierii cu prioritate a copiilor care locuiesc în apropierea şcolii şi ulterior, în limita locurilor disponibile, a celorlalţi solicitanţi. În plus, unităţile şcolare vor răspunde în scris şi în timp util tuturor solicitărilor de înscriere depuse de către părinţi şi vor afişa, până în 7 mai, lista copiilor înscrişi în clasa I. În clasa I se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de şase ani până la data începerii anului şcolar, precum şi cei care împlinesc respectiva vârstă până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. „La cererea scrisă a părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar, va fi amânată cu un an“, potrivit ministerului.