Băcăuanii îndemnaţi să participe la Marşul pentru viaţă
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017, de la ora 16:30, la Bacău se va desfăşura Marşul pentru viaţă, sub genericul „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine!“. Traseul va fi Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa - Catedrala „Înălţarea Domnului“. Marşul pentru viaţă reprezintă una dintre cele mai importante iniţiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societăţii contemporane care, în România, în perioada 1958 - 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, ţara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de avorturi raportat la populaţia existentă (116,5%). Băcăuanii sunt îndemnaţi să participe în număr cât mai mare la Marşul pentru viaţă, în ziua de 25 martie 2017, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanţa şi sensul creştin al vieţii umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei şi societăţii şi despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pe copilul binecuvântat de Dumnezeu.