Banatul de Nord-Est și Marea Unire

Banatul de Nord-Est, cunoscut în mentalul colectiv și în cercetările sociologice, etnografice și istorice drept Țara Făgetului, a fost profund marcat de Marele Război și de evenimentele premergătoare Marii Uniri.

Şi în nord-estul Banatului, consiliile şi gărzile naţionale române au avut un rol important în pregătirea participării la Marea Unire. Ele au asigurat liniştea şi ordinea necesare organizării adunărilor electorale, a căror menire era aceea de a-şi trimite delegaţii la Alba Iulia pentru a hotărî soarta acestei zone.

La 21 noiembrie 1918 şi bănăţenii cunosc textul convocării Marii Adunări Naţionale, tipărit de ziarul „Românul” şi preluat apoi de toată presa românească. Cele zece zile ce despart convocarea de întrunirea Marii Adunări Naţionale au fost cele mai entuziaste şi mai emoţionante din istoria modernă a Banatului. Starea de spirit, însufleţirea şi dorinţa de unire se văd şi din conţinutul credenţionalelor şi mandatelor încredinţate reprezentanţilor Banatului. Organizatorii adunării au hotărât să tipărească credenţionale tipizate care urmau doar să fie completate, dar acestea au ajuns numai în localităţile mari ale Banatului. De aceea, în majoritatea localităţilor din Banat, conţinutul credenţionalelor reflecta gândirea, frământarea, entuziasmul şi credinţa comunităţilor locale că participă la realizarea unui act istoric. Ele exprimă spiritul patetic, înflăcărat, mobilizator caracteristic discursului românesc de la 1918, inspirat de „duh naţional”. Astfel, „comuna Povergina se declară solidară cu interesele pur româneşti şi consimte cu Consiliul Naţional Român din Transilvania şi ţara ungurească pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat liber şi independent” (coord. Ioan Munteanu, Făurirea statului naţional unitar român. Contribuţii documentare bănăţene. 1914-1919, Bucureşti, 1983, p. 185).

Alegerea delegațiilor

Urmând îndemnul convocării, şi românii din nord-estul Banatului îşi vor desemna delegaţii pentru Alba Iulia. La 14/27 noiembrie 1918 se întruneşte la Făget adunarea electorală a cercului electoral Făget/Birchiş, prezidată de protopopul Sebastian Olariu. Adunarea alege cu unanimitate de voturi drept delegaţi pe George Gârda, Victor Feneşiu, şi Vasile Iancu din Făget, iar ca supleanţi pe Ioan Stoian din Sinteşti, Dumitru Bejinar din Bujor şi Solomon Togerescu din Curtea.

În aceeaşi zi „Reuniunea de cetire şi cântare a plugarilor români din Făget” îl alege pe învăţătorul Dănilă Iliţiescu s-o reprezinte la Alba Iulia, iar „Reuniunea învăţătorilor greco-ortodocşi din protopopiatul Făgetului” îi desemnează pe învăţătorii Ioan Ionaşi din Margina şi Traian Mihailovici din Sinteşti (1918 la Români, vol. X, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, pp. 57, 132). În următoarele trei zile s-au făcut astfel de alegeri în marea majoritate a localităţilor din nord-estul Banatului. Din cauza situaţiei speciale existente în Banat, formularele-tip de credenţionale nu au putut ajunge în toate localităţile din această zonă pentru a fi completate. De aceea unii delegaţi au plecat la Alba Iulia cu „Mandate” sau „Credenţionale” scrise de mână şi redactate sub presiunea trăirilor efective (Ioan Munteanu, Mişcarea naţională din Banat 1881- 1918, Timişoara, 1994, p. 251).

Locuitorii comunei Săceni îl împuternicesc pe învăţătorul Trifon Lugojanu să-i reprezinte la Alba Iulia şi să exprime „neclintita” dorinţă „de a ne alătura şi contopi în hotarele României” (Dumitru Tomoni, Nord-estul Banatului şi Marea Unire. Contribuţii documentare, Timişoara, Ed. Mirton, 2003, pp. 61-81). În aceiaşi termeni erau concepute şi credenţionalele înmânate reprezentanţilor comunelor Sărăzani, Bujor şi Botineşti. Dacă delegatul localităţii Brăneşti putea „să se folosească de dreptul său, după libera voinţă”, celui din Bucovăţ i se cerea să reprezinte în mod demn interesele celor care l-au ales. Locuitorii din Făget, Fărăşeşti, Margina, Sinteşti, Mâtnicu-Mic şi Surducu-Mic îşi mandatează delegaţi să reprezinte interesele românilor din aceste localităţi „în deplină putere”. În schimb, cei din Breazova, Coşava, Curtea şi Drăgsineşti solicită doar să fie reprezentaţi la marea adunare istorică a naţiunii române.

Plecarea făgețenilor spre Alba Iulia cu speranța înfăptuirii marelui ideal național

Alături de majoritatea delegaţiilor din Lugoj şi făgețenii au plecat spre Alba Iulia în 30 noiembrie 1918, cu un tren special din Lugoj, format din şase vagoane şi împodobit cu steaguri tricolore. Seara, au participat la întrunirea delegaţiilor bănăţeni organizată în sala restaurantului „Dacia” din Alba Iulia, sub preşedinţia lui Aurel Cosma, unde s-a hotărât să se susţină unirea fără condiţii cu România, pe baza principiilor democratice („Drapelul”, an XVIII, nr. 123 din 17/30 noiembrie 1918, p. 3). Cu toţii realizau marea semnificaţie a momentului. Semnificative în acest sens sunt şi consemnările fruntaşului bănăţean Valeriu Branişte: „Un fior sfânt cutremură astăzi toate inimile româneşti la gândul măreţei adunări de la Alba Iulia, unde după veacuri de patimi şi robie este chemat poporul românesc să-şi proclame libertatea sa naţională. Va fi o zi istorică, o zi neuitată în viaţa poporului, o zi de la care se va data o nouă epocă. O zi pe care o vor aminti urmaşii îndepărtaţi cu evlavie şi admiraţi” (Ne cheamă libertatea naţională, în „Drapelul”, an. XVIII, nr. 122 din 15/28 noiembrie 1918, p. 1; Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia, Timişoara, Ed. Facla, 1980, p. 383).

Şi pentru delegaţii românilor din nord-estul Banatului prezenţa la Alba Iulia n-a fost doar un act de voinţă şi responsabilitate, ci şi unul de curaj. Atât trupele maghiare, cât şi cele sârbeşti, care, potrivit Convenţiei de Armistiţiu de la Belgrad, primiseră mandat din partea Antantei de a intra în Banat, au împiedicat prin toate mijloacele plecarea spre oraşul unirii. Din cauza trupelor sârbeşti, delegaţia din Bujor a trebuit să meargă pe picioare până la gara Ilia. Şi delegaţia comunei Fârdea, formată din 11 persoane, în frunte cu preotul George Garoiu, a folosit căi lăturalnice de frica jandarmilor unguri. „Când, prin noiembrie 1918, se răspândise vorba că românii din Ardeal şi Banat vor fi chemaţi la o mare adunare la Alba Iulia, în care adunare să se hotărască alipirea acestora la patria-mamă, însufleţirea a fost mare. Deşi cam departe de linia ferată, totuşi 11 persoane, în frunte cu preotul George Garoiu, au mers la această adunare. Pare că nu ne venea a crede că vom scăpa de sub jugul ungurilor. Când însă gara Ilia- Mureşana, unde a trebuit să aşteptăm mai mult pare, ne-am întâlnit cu alte grupe de români cari mergeau şi ei ca şi noi la Alba Iulia, cântând cântece patriotice, ne simţeam transpuşi pe altă lume…De la Făget până la Ilia ne-a fost mai frică. La Ilia s-au adunat coruri din diferite părţi care numai cântece patriotice au cântat. Săltau inimile de bucurie. Deşi era vreme urâtă, nimeni nu regreta” (Muzeul Banatului Timişoara, Fond Ilieşiu, dosar Fârdea, nr. 78). De la Poieni a plecat doar Filimon Bublea, deşi doreau şi alţii, dar „nu îndrăzneau a se expune pericolului ce-i aştepta din partea maghiarilor, dacă România nu câştiga. A trecut în mod clandestin prin munţi şi pe văi de frica gărzilor ungureşti ce păzeau să nu treacă românii la Alba Iulia” (Muzeul Banatului Timişoara, Fond Ilieşiu, dosar Poieni, nr. 150). Aşa cum se cerea şi în convocarea publicată în ziarul „Românul” din Arad, pe lângă delegaţii cu drept de vot, au participat la Marea Adunarea Naţională zeci de mii de români. Numărul exact al participanţilor din nord-estul Banatului a rămas necunoscut, pentru că ei nu mergeau în mod oficial, „ci din prea mare dor de unire”.

Şi ei credeau că va începe o nouă eră în istoria românilor. Dând glas acestor trăiri, ziarul „Drapelul” nr. 124 din 20 noiembrie/3 decembrie 1918 consemna: îAm înviat! Suntem şi vom fi. De acum încolo, prezentul şi viitorul sunt în mâinile noastre. Ne vom ocârmui prin noi înşine şi singuri vom decide de destinele noastre”. (Prof. dr. Dumitru Tomoni)