Băncile ar trebui să simplifice procedura de cofinanţare a proiectelor
▲ Proiectele aprobate pentru finanţare din fonduri UE au fost analizate deja din punctul de vedere al fezabilităţii, iar banca ar trebui să aplice o procedură specială în aceste cazuri, care să nu mai fie atât de birocratică ▲ În perioada următoare ar putea să se creeze o structură în cadrul MEF care să-şi exprime opinia, împreună cu consultanţi externi, faţă de gradul de prioritate al proiectelor depuse pentru finanţare ▲
Băncile ar trebui să simplifice procedura privind acordarea de credite pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri UE, mai ales în condiţiile actualei crize, în care beneficiarii vor avea oricum probleme din cauza creşterii costurilor, a declarat secretarul de stat din MEF, Eugen Teodorovici. El a explicat, sâmbătă, într-un seminar organizat de Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) la Sinaia, că proiectele aprobate pentru finanţare din fonduri UE deja au fost analizate din punct de vedere al fezabilităţii, iar banca ar trebui să aplice o procedură specială în aceste cazuri, care să nu mai fie atât de birocratică. Potrivit lui Teodorovici, la finele lunii septembrie, pe cele şapte programe operaţionale au fost depuse 4.452 de proiecte, în valoare de 29,02 miliarde lei (7,6 miliarde euro). Dintre acestea au fost aprobate, până la acea dată, 277 de proiecte în valoare de 7,54 miliarde lei (două miliarde euro), fondurile UE reprezentând 5,3 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro). Pe aceste proiecte au fost încheiate 117 contracte de finanţare cu beneficiarii, în valoare de 4,22 miliarde de lei (1,11 miliarde de euro), din care 3,3 miliarde lei fonduri UE. Teodorovici a anunţat că în această lună va modifica legislaţia privind fondul tampon pentru proiecte finanţate din fonduri de preaderare pentru a extinde destinaţia banilor din acest cont în scopul fluidizării plăţilor şi a execuţiei proiectelor. El a spus că până la finalul acestui an se vor aplica aceleaşi reguli şi în cazul fondului tampon pentru proiectele din fonduri postaderare. Comisie pentru analizarea gradului de prioritate al proiectelor Pe de altă parte, Teodorovici intenţionează să creeze o structură în cadrul MEF care să-şi exprime opinia, împreună cu consultanţi externi, faţă de gradul de prioritate al proiectelor depuse pentru finanţare. Oficialul MEF a precizat că decizia ar urma să fie luată la nivelul Guvernului, dar pe baza unei analize profesioniste care să includă criterii de comparabilitate între proiecte cu destinaţii diferite, şi de la ordonatori de credite diferiţi. O altă unitate pe care Teodorovici o vede necesară ar urma să monitorizeze modul de derulare a proiectelor finanţate cu credite de la instituţiile finanicare internaţionale. El susţine că în acest moment nu există un control al acestor proiecte şi sunt cazuri când beneficiarii au solicitat chiar dublarea acordului de împrumut. Oficialul MEF s-a arătat optimist privind posibilitatea României de a avea un grad înalt de absorbţie a fondurilor UE, spunând însă că 2009 va fi un an crucial şi că, în funcţie de măsurile luate într-un termen foarte scurt, chiar la începutul anului viitor, se va putea vedea perspectiva, chiar până în 2013. Pentru fondurile ISPA, ţinta pentru intrări în 2008 este de 350 de milioane de euro „Această ţintă este destul de optimistă, în condiţiile în care, până acum, avem cereri depuse pentru proiecte în valoare de 251 de milioane de euro, din care au fost trase peste 200 de milioane de euro. Consider că o ţintă mai realistă mar fi de 300 de milioane de euro, dar în condiţiile unui efort mai mare, ar fi fezabilă şi cea de 350 (milioane de euro). Trebuie să depunem cererile (la Comisia Europeană n.r.) la termen, iar acesta este, teoretic, 10 noiembrie“, a mai spus Teodorovici.