Băncile din Cluj, verificate de poliţişti
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a efectuat mai multe controale pentru verificarea sistemelor de pază la unităţile bancare şi la societăţile care lucrează cu sume mari de bani, ocazie cu care au fost constatate deficienţe sancţionate cu amenzi. „Neregulile descoperite până acum au constat în angajarea de personal fără atestat, dotarea necorespunzătoare a agenţilor de pază, neactualizarea planurilor de pază şi inexistenţa documentelor care să ateste executarea serviciului de pază. Până acum au fost verificate 14 unităţi bancare, trei case de schimb valutar şi trei case de amanet“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Raluca Seucan. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat două amenzi administratorilor unor firme de pază, au întocmit trei informări scrise administratorilor unităţilor verificate, cu privire la montarea de camere de supraveghere, şi au fost dispuse termene de reactualizarea a planurilor de pază, a căror nerespectare va duce la aplicarea de sancţiuni. Cel mai grav aspect sesizat a fost însă faptul că, în cazul activării butonului de panică, un agent de pază a intervenit în şase minute, iar un echipaj de intervenţie a ajuns în 10 minute. La o agenţie a Băncii Transilvania din cartierul clujean Mănăştur a avut loc, vineri seara, un jaf armat, derulat într-un interval de doar un minut şi şase secunde. Două persoane mascate au intrat înarmate în unitate şi au sustras peste 246 de mii de lei, sub ameninţarea armei. Atacul nu s-a soldat cu victime, iar autorii jafului au dispărut, fără a putea fi identificaţi până în acest moment de Poliţie.