Băncile elveţiene vor impune condiţii noi clienţilor străini
Băncile elveţiene intenţionează să solicite unora din clienţii lor străini să semneze un angajament prin care să declare că se conformează legislaţiei fiscale din ţara de origine, potrivit unui ziar elveţian citat de AP. Preşedintele Asociaţiei Bancherilor din Elveţia, Patrick Odier, a declarat pentru săptămânalul „NZZ am Sonntag“ că sectorul bancar analizează diverse modalităţi pentru schimbul automat de informaţii privind clienţii cu alte state. Odier a spus că o posibilitate ar fi aceea ca şi clienţii din state care au acorduri fiscale cu Elveţia să semneze o declaraţie privind conformarea cu legislaţia specifică din ţara de origine. De asemenea, Asociaţia Bancherilor este în favoarea unui impozit pe dobândă care să fie cedat autorităţilor din ţara de origine a clientului. Aceste propuneri nu au fost încă finalizate. În ultimul an, Elveţia a fost supusă unor puternice presiuni din partea SUA şi altor state de a pune capăt evaziunii fiscale a străinilor care îşi ascund fondurile în depozitele din Elveţia.