Băncile, invitate să „investească“ în agricultură

Data: 13 Noiembrie 2008

▲ Băncile ar putea acorda mai multă încredere fermierilor care vor investi în agricultură prin accesarea fondurilor europene ▲ Agricultura devine, în acest moment de criză mondială, o sursă sigură de care instituţiile bancare ar trebui să profite prin pachete special concepute pentru acest sector ▲ Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a anunţat că vor fi stimulate, pe viitor, mai ales creditele în lei ▲

Ministerul Agriculutrii şi Banca Naţională a României (BNR) vor colabora în vederea creşterii încrederii băncilor în sectorul agricol, care are nevoie de creditare, inclusiv pentru cofinanţarea proiectelor cu bani de la UE. Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş, s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la sediul băncii centrale. „Am discutat un pic despre perspective. Dânsul a spus, aşa cum a mai anunţat, că va fi stimulată, pe viitor, creditarea în lei, iar acesta e un lucru bun şi pentru agricultură“, a spus ministrul Cioloş, la finalul întâlnirii. El a arătat că Ministerul agriculturii doreşte să obţină încrederea băncilor în sectorul agricol, care poate fi o oportunitate pentru băncile în căutare de sectoare „mai productive“ şi cu perspective pozitive. „Vom încerca împreună, Ministerul Agriculturii şi Banca Naţională, să studiem care ar fi elementele de comunicare, de informare şi din partea noastră pentru a creşte încrederea băncilor în investiţiile în agricultură, pentru că am căzut de acord că este un potenţial al economiei din România care poate fi valorificat. Poate să fie un moment prielnic şi aderarea, pentru că există o stabilitate a subvenţiilor prin Politica Agricolă Comună (PAC) şi deci vom demara împreună nişte acţiuni pentru a explica şi băncilor, mai bine, lucrurile acestea“, a declarat Cioloş. El a arătat că stabilitatea oferită de subvenţiile din fonduri UE, completată de o stabilitate a sprijinului din bugetul de stat, va creşte încrederea agricultorului de a investi, dar şi a bancherilor, care vor şti „pe ce se pot baza“. „Dacă BNR se implică în toată dezbaterea asta, în toate discuţia asta, credibilitatea faţă de mesajele tehnice pe care le transmitem noi în raport cu băncile, care au şi un limbaj şi proceduri specifice, şi credibilitatea sectorului agricol pot să crească. Vom încerca să venim cu elementele care să ducă la construcţia acestei credibilităţi, inclusiv prin propunerea aceea de a exista, la începutul lui 2009, un proiect de lege care să asigure stabilitatea bugetului pentru sprijinirea producătorilor agricoli în perioada 2009-2012“, a afirmat Cioloş. Oficialul Ministerului Agriculturii a mai spus că anumite sectoare, cum sunt cel al laptelui, legumelor şi fructelor, cărnii, cerealelor, au perspective bune de dezvoltare şi ar trebui să fie atractive pentru bănci. „Sunt anumite domenii ale agriculturii care au o perspectivă bună de piaţă, cu o mai bună organizare, şi aici probabil că va trebui mers în paralel, cu o mai mare implicare din partea băncilor şi reforme administrative“, a mai spus Cioloş.