Băncile nu acceptă falimentul personala

Data: 29 Martie 2010

Asociaţia Română a Băncilor consideră că în acest moment nu este bine să fie introdusă legea falimentului personal, deoarece nu este foarte bine documentată şi explicitată, a declarat preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea. "Nu considerăm că în acest moment e bine să fie introdusă o astfel de lege, pentru că nu este foarte bine documentată, se folosesc texte de lege dintr-o lege americană. Suntem împotrivă ca această lege să fie promovată acum", a explicat Gheţea. Proiectul, realizat după modelul legii falimentului personal din SUA, permite instanţelor să stabilească dacă o persoană se află în insolvenţă scuzabilă sau faliment fraudulos.