Băncile sunt încurajate să acorde împrumuturi masteranzilor Erasmus
Masteranzii români care doresc să studieze la o universitate dintr-un alt stat membru pot obţine mai uşor banii necesari finanţării unui astfel de program de studiu.
Băncile din România şi din celelalte state membre sunt încurajate de către Comisia Europeană (CE) şi de Fondul European de Investiţii să acorde împrumuturi pentru studenţii înscrişi în programul ErasmusPlus Master, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Comisiei Europene. „Începând de anul acesta, cele două instituţii oferă masteranzilor posibilitatea de a beneficia, prin intermediul băncilor cărora li se vor oferi garanţii plafonate şi contragaranţii, de o schemă de finanţare în valoare totală de 3 miliarde de euro“, se arată în comunicat. Până în anul 2020 se estimează că vor beneficia de această măsură aproximativ 200.000 de studenţi europeni. Programul Erasmus Plus reuneşte şapte programe ale UE în domeniul educaţiei, formării şi tineretului şi va susţine, pentru prima dată, sportul. Bugetul pentru perioada 2014-2020 este de 14,7 miliarde de euro. (Oana Nistor)