Bani pentru agricultori

Data: 29 August 2010

Subvenţia la hectar pentru agricultori se va situa la 117-118 euro pe hectar, la acelaşi nivel din 2009, după ce Ministerul Agriculturii a găsit surse de finanţare pentru a dubla sprijinul acordat la nivel european, a declarat ministrul de resort, Mihail Dumitru. "Subvenţia la hectar va fi de 117-118 euro pe hectar în acest an, la acelaşi nivel ca în 2009, din care 81 de euro fonduri europene. Am reorganizat sumele din bugetul MADR şi credem că am găsit sursele de finanţare pentru a acorda această subvenţie", a precizat ministrulAgriculturii, la finalul unei întâlniri avută, vineri, cu cu reprezentanţii Federaţiei Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din România, ai Patronatului Român al Cărnii de Porc, Uniunii Crescătorilor de Păsări şi Uniunii Naţionale a Producătorilor Agricoli.