Bani pentru promovarea alimentelor la export
Sectorul alimentar beneficiază în acest an de circa 9 milioane de lei pentru promovarea exporturilor la târgurile internaţionale, dintr-un total de 70 milioane de lei credite de angajament alocate pentru toate sectoarele economiei naţionale, a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), Ştefan Pădure. „Sectorul alimentar are o sumă de circa 9 milioane de lei pe toate acţiunile, adică în jur de 2 milioane de euro, pentru promovarea exporturilor, dar numai târgul de la Anuga (Germania) este de 1 milion de euro. Acesta se află în prezent în procedura de achiziţie. Este cel mai mare târg, vom avea 1.000 mp şi 74 de producători români”, a spus Ştefan Pădure.