Bani pentru refacerea a șase gări

Data: 01 Noiembrie 2022

Șase staţii de cale ferată - Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Târgovişte Sud, Titu, Videle - vor fi reabilitate și modernizate, investițiile totale aprobate de Guvern pentru aceste obiective fiind în valoare de 116 milioane de lei, fonduri naţionale şi europene, iar durata de execuţie, de 20 de luni. În prezent, cele şase gări se găsesc în diverse stadii de degradare. De asemenea, Guvernul a decis modernizarea a 55 de locomotive electrice, a 20 de locomotive diesel-hidraulice de manevră, a 109 vagoane clasă şi a 30 de vagoane de dormit, cuşetă sau restaurant. (C. Z.)