Banii de la FMI nu vor obliga băncile să dea mai multe credite
Bancherii spun că cele 5 miliarde de euro pe care îi vom primi în luna mai şi noile reguli BNR nu-i vor impulsiona să dea mai multe credite sau să scadă prea mult dobânzile. Băncile au şi în prezent bani pentru împrumuturi, dar se feresc să-i dea pentru că iau în calcul foarte multe riscuri. În luna mai, prima tranşă din împrumutul extern al României va ajunge în conturile BNR. Banca Naţională a hotărât să modifice structura rezervelor minime obligatorii în valută pentru a lăsa mai mulţi bani la dispoziţie pentru credite. E vorba de aproximativ un miliard de euro. „Un miliard de euro nu este o sumă extraordinar de mare pentru sistemul bancar. Ar constitui un sprijin pentru creditare, dar nu un argument suficient de puternic pentru a vedea scăderi substanţiale de dobândă“, a declarat Corneliu Cojocaru, director Comunicare bancă comercială.