Banii de la „Prima Casă“ nu ajung pentru o casă

Data: 11 Iunie 2009

▲ Reprezentanţii băncilor susţin că diferenţa de bani pentru apartamentele mai scumpe de 60.000 de euro în cadrul Programului „Prima Casă“ va trebui achitată de cumpărător din resurse proprii ▲ Peste 20 de bănci au depus oferte indicative privind dobânda anuală efectivă (DAE) pe care ar putea să o practice în cadrul Programului „Prima Casă“, ratele variind în plaje foarte mari, până la aproape 14% la euro şi 23% la lei ▲

Guvernul va fixa dobânzi şi comisioane maxime practicate de bănci în cadrul Programului „Prima Casă“, iar pentru locuinţele mai scumpe de 60.000 de euro, sumă garantată de stat, cumpărătorul va acoperi diferenţa din resurse proprii, potrivit unor surse bancare. „Clientul va aduce de acasă partea din valoarea locuinţei care depăşeşte 60.000 de euro, iar la casele cu un preţ până la acest nivel garantat de stat va trebui să aibă avansul de 5% plus dobânda pe trei luni“, au declarat pentru Mediafax surse bancare. Dobânda aferentă unui interval de trei luni va fi adăugată avansului pentru ca băncile comerciale să nu fie nevoite să constituie provizioane înainte de executarea garanţiei statului, care intervine la 90 de zile de la înregistrarea restanţelor la plată. De asemenea, sursele au precizat că normele metodologice ale programului vor stabili criterii de intrare pentru bănci, cum ar fi plafoane maxime pentru dobânzile şi comisioanele practicate. Peste 20 de bănci şi-au arătat intenţia de a se înscrie în program Peste 20 de bănci au depus oferte indicative privind dobânda anuală efectivă (DAE) pe care ar putea să o practice în cadrul Programului „Prima Casă“, ratele variind în plaje foarte mari, până la aproape 14% la euro şi 23% la lei, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale. La ofertele în euro, toate ratele sunt calculate în funcţie de Euribor la 3, 6 sau 12 luni, la care se adaugă o marjă fixă, iar dobânzile anuale efective pornesc de la aproximativ 5,5% până la aproape 14%. Aceeaşi formulă este urmată şi la ofertele indicative pentru creditele în lei, respectiv Robor plus o marjă fixă, astfel că DAE variază între aproape 13% până la sub 23%. Potrivit surselor citate, cele mai scăzute costuri în euro au fost indicate de BRD şi Alpha Bank, iar pentru lei cea mai bună ofertă indicativă a fost propusă de CEC Bank. Executivul a anunţat, recent, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 de euro. Avansul de 5% din creditul contractat pentru achiziţionarea primei locuinţe va fi calculat doar la tranşa maximă de 60.000 de euro garantată de stat, băncile având posibilitatea să ceară un avans mai mare pentru diferenţa de sumă, iar dobânda aferentă împrumutului va fi corelată cu evoluţia Euribor. Această variantă a fost analizată în discuţia de joi a premierului Emil Boc cu reprezentanţii băncilor interesate să participe la programul guvernamental de garantare a creditelor contractate pentru achiziţionarea primei locuinţe. La întâlnire au participat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.