Barack Obama, invitat la Londra

Data: 22 Iulie 2010

Regina Elisabeta a II-a l-a invitat pe preşedintele american, Barack Obama, să efectueze o vizită de stat în Marea Britanie, la o dată ce va fi stabilită ulterior, a anunţat miercuri Palatul Buckingham, citat de AFP. Invitaţia a remisă de premierul britanic, David Cameron, în cadrul primei sale vizite în Statele Unite, la începutul acestei săptămâni. Pentru moment nu a fost stabilită o dată, dar această vizită nu poate avea loc, din motive tehnice, înainte de începutul anului viitor, a precizat un purtător de cuvânt al reşedinţei londoneze a suveranei britanice. Barack Obama a vizitat, deja, Marea Britanie, în martie 2009, când a participat la un summit G-20, la Londra. Obama şi soţia sa, Michelle, au vizitat atunci Palatul Buckingham, unde s-au întâlnit cu regina şi prinţul consort Philip.