Barbara Stamm (1944-2022) - prietenă a României și a Bisericii Ortodoxe Române
Cu profundă tristeţe am aflat vestea trecerii din această lume, după o lungă și grea suferință, la Würzburg, în ziua de miercuri, 5 octombrie 2022, a doamnei Barbara Stamm, cea care în perioada 2008-2018 a fost prima femeie președinte din istoria de 200 de ani a Parlamentului Bavariei.
Doamna Barbara Stamm s-a născut la 29 octombrie 1944, în localitatea Bad Mergentheim și a avut o carieră prodigioasă din punct de vedere politic, fiind membru al Parlamentului bavarez din anul 1976 până în 2018 şi contribuind semnificativ la dezvoltarea relațiilor româno-germane. A vizitat țara noastră de peste 100 de ori, de fiecare dată în sprijinul persoanelor cu dizabilități sau al altor categorii defavorizate.
Domnia sa declara în urmă cu câțiva ani că „România este a doua mea patrie. Germania a fost şi este în continuare interesată de o legătură strânsă cu România şi pot spune că angajamentul prietenos al Germaniei a contribuit la netezirea drumului României în Uniunea Europeană. Astăzi suntem (...) uniţi în marea casă numită Europa - o Europă la care România a aparţinut întotdeauna geografic şi cultural”.
Doamnei Barbara Stamm i-a fost încredințată de către Parlamentul Bavariei în luna iulie 1990, în vremea când deţinea calitatea de secretar de stat în cadrul Ministerului Social bavarez, misiunea de a organiza o operă de ajutorare pentru România. La primele vizite în ţara noastră a fost confruntată cu realitatea tristă din căminele de copii, văzând condițiile dificile în care aceștia erau nevoiți să supraviețuiască.
La Iași, împreună cu Primăria orașului, a inițiat un proiect numit Mamă - copil, pentru mamele nevoite să-și crească singure copiii.
Inima ei a bătut cu putere pentru România, acest fapt reflectându-se în nenumăratele proiecte umanitare pe care le-a inițiat sau ajutat în mai multe județe ale ţării, precum Bihor, Botoșani, Ilfov, Neamț, Suceava, Timiș, Tulcea etc.
Vizita doamnei Barbara Stamm, în anul 1991, la căminul-spital pentru copiii cu dizabilități din județul Neamț, a reprezentat momentul de început al cooperării româno-germane în domeniul asistenței sociale din acest judeţ, fiind înființată în scurt timp, la inițiativa domniei sale, Asociaţia „Bayerische Kinderhilfe Rumänien e.V”, în sprijinul copiilor României.
Mai târziu, în anul 2000, a înființat Fundația Bavaria–România cu scopul de a sponsoriza proiecte sociale în țara noastră, precum Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap - Păstrăveni. Prin investiții financiare serioase și prin angajamentul personal al membrilor săi, fundația a contribuit la transformarea acestei instituții spre standarde comparabile cu cele din Germania, constituind un exemplu de bună practică în România.
Meritele deosebite obţinute în această activitate asiduă i-au fost recunoscute încă din anul 2000 doamnei Barbara Stamm, pe atunci ministru de stat al Secretariatului Bavarez pentru Muncă, Afaceri Sociale, Familie etc., în acel an fiindu-i conferit, de către Statul român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer.
De asemenea, domnia sa a susținut financiar înființarea și funcționarea în perioada 2005- 2014, la Iași, a Școlii Postliceale Olga Sturdza în parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță, având sediul în Casa Diaconia din Iași. Şcoala inaugurată în luna decembrie a anului 2005, în prezența doamnei Barbara Stamm, a pregătit mai multe generații de pedagogi de recuperare pentru persoane cu dizabilități sau pentru alte categorii de persoane aflate în dificultate, fiind recunoscută şi acreditată de Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Educaţiei, întrucât corespundea standardului Comisiei Europene pentru nivelul 2, preuniversitar.
Proiectul a fost sprijinit financiar de Guvernul Landului Bavaria din Germania şi de către Fundaţia Robert Bosch.
În ziua de 11 septembrie 2011, sute de credincioşi români au participat la slujba punerii pietrei de temelie pentru noul Centru bisericesc ortodox român din München, având hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. La slujba pe care am săvârșit-o personal în continuarea Sfintei Liturghii împreună cu numeroși membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a participat și doamna Barbara Stamm, care a făcut apoi parte din Consiliul de administrație pentru construirea Centrului bisericesc ortodox român din München. Proiectul acesta a fost susținut financiar la început de către Biserica Evanghelică-Luterană și de către Biserica Romano-Catolică din Bavaria, ca încurajare.
În cadrul acestui eveniment am amintit vizitele anuale pe care doamna Barbara Stamm le-a efectuat în România, în general, și în Moldova, la Iași, în special, în perioada în care am fost Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Tot domnia sa a contribuit la construcția a cel puțin 20 de case pentru copiii cu dizabilități, iar la un moment dat a mijlocit aducerea cu trenul a mai multe case noi realizate în Germania, care au fost asamblate apoi în România, la Centrul pentru copii de la Păstrăveni (judeţul Neamţ).
Ca femeie creștină, care mărturisește și lucrează pentru credința creștină, s-a îngrijit şi a ajutat permanent oamenii aflați în suferință.
A ajutat în mod direct Biserica, iar ca om politic, s-a asemănat cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, care și-au manifestat public credința lor.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce este Învierea și Viața (Ioan 11,25), să odihnească sufletul doamnei Barbara, împreună cu drepții, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, să mângâie familia îndoliată și pe toți cei care, astăzi, sunt întristați de plecarea dintre noi a doamnei Barbara Stamm.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj transmis la înmormântarea doamnei Barbara Stamm, vineri, 14 octombrie 2022
***
Barbara Stamm (1944-2022)
Freundin Rumäniens und der Rumänischen Orthodoxen Kirche
Mit tiefer Trauer habe ich die Nachricht vom Heimgang von Frau Barbara Stamm erfahren. Die in der 200-jährigen Geschichte des Bayerischen Landtags erste Präsidentin (von 2008 bis 2018) starb am Mittwoch, den 5. Oktober 2022 nach langem und schwerem Leiden in Würzburg.
Frau Barbara Stamm wurde am 29.10.1944 in Bad Mergentheim geboren und war politisch sehr erfolgreich. Sie war von 1976 bis 2018 Mitglied des Bayerischen Landtages und hat maßgeblich zur Entwicklung der rumänisch-deutschen Beziehungen beigetragen. Mehr als hundertmal hat sie unser Land besucht, jedes Mal im Einsatz für benachteiligte Menschen mit unterschiedlichsten Behinderungen.
Frau Landtagspräsidentin a.D. erklärte vor einigen Jahren, dass „Rumänien meine zweite Heimat ist. Deutschland war und ist an einer engen Verbindung mit Rumänien interessiert, und ich kann sagen, dass das freundschaftliche Engagement Deutschlands dazu beigetragen hat, Rumänien den Weg in die Europäische Union zu ebnen. Heute sind wir (...) in dem großen Haus namens Europa vereint - einem Europa, zu dem Rumänien geographisch und kulturell seit jeher gehört“.
Frau Barbara Stamm wurde im Juli 1990, damals als Staatssekretärin im Bayerischen Sozialministerium, vom Bayerischen Landtag mit dem Aufbau eines Hilfswerks für Rumänien beauftragt. Bei ihren ersten Besuchen in unserem Land wurde sie mit der traurigen Realität der Kinderheime und mit den schwierigen Bedingungen, unter denen die Kinder überleben mussten, konfrontiert.
In Iași initiierte sie zusammen mit der Stadtverwaltung ein Projekt namens Mutter-Kind für alleinerziehende Mütter.
Ihr Herz schlug besonders für Rumänien, was sich in den unzähligen humanitären Projekten widerspiegelt, die sie in mehreren Landkreisen wie Bihor, Botoșani, Ilfov, Neamț, Suceava, Timiș, Tulcea usw. initiierte oder die sie unterstützte.
Der Besuch von Frau Barbara Stamm im Jahr 1991 im Heimkrankenhaus für Kinder mit Behinderungen im Bezirk Neamț war der Beginn der rumänisch-deutschen Zusammenarbeit auf dem Gebiet der Sozialhilfe in diesem Bezirk. Kurz darauf wurde auf Ihre Initiative der Verein “Bayerische Kinderhilfe Rumänien e.V“, zur Unterstützung der Kinder Rumäniens, gegründet.
Im Jahr 2000 initiierte sie die Bayern-Rumänien-Stiftung mit dem Ziel, soziale Projekte in unserem Land zu fördern, wie z. B. das Zentrum für die Genesung und Rehabilitation von Menschen mit Behinderungen - Păstrăveni. Durch erhebliche finanzielle Investitionen und das persönliche Engagement ihrer Mitglieder hat die Stiftung dazu beigetragen mit dieser Institution in Păstrăveni Standards zu setzen, die denen in Deutschland vergleichbar sind und damit beispielhaft für andere, ähnliche Institutionen in Rumänien wurde.
Wegen dieser besonderen Verdienste ihres unablässigen Engagements wurde Frau Barbara Stamm, damals bayerische Staatsministerin für Soziales und Gesundheit, im Jahr 2000 vom Rumänischen Staat der Nationalorden “Stern von Rumänien“ im Rang eines Offiziers verliehen.
Frau Stamm unterstützte von 2005 bis 2014 finanziell auch die Einrichtung und den Betrieb der Olga Sturdza Sekundarschule in Iași, in Partnerschaft mit der Solidarität und Hoffnung Stiftung, die ihren Sitz im Diakoniehaus in Iași hatte. Die im Dezember 2005 in Anwesenheit von Frau Barbara Stamm eingeweihte Schule bildete mehrere Generationen von Sonderpädagogen für Menschen mit besonderem Förderbedarf aus. Sie wurde von den Ministerien für Arbeit, Gesundheit und Bildung anerkannt und akkreditiert, weil dem Standard der Europäischen Kommission für die Stufe 2, voruniversitär, entsprach.
Das Projekt wurde von der Bayerischen Staatsregierung und der Robert Bosch Stiftung finanziell unterstützt.
Am 11. September 2011 nahmen Hunderte von rumänischen Gläubigen am Gottesdienst zur Grundsteinlegung für das neue rumänisch-orthodoxe Kirchenzentrum der Kreuzerhöhung und dem Heiligen Hierarchen Calinic aus Cernica in München mit den Schirmherren teil. Auch Frau Barbara Stamm, später im Vorstand des Kuratoriums für den Bau des Rumänisch-Orthodoxen Kirchenzentrums in München tätig, war bei dem Gottesdienst zugegen, den ich als Fortsetzung der Heiligen Liturgie gemeinsam mit zahlreichen Mitgliedern der Heiligen Synode der Rumänischen Orthodoxen Kirche persönlich durchführte. Dieses Projekt wurde als Ermutigung anfangs auch von der Evangelisch-Lutherischen Kirche und der Römisch-Katholischen Kirche in Bayern finanziell unterstützt.
Während der Veranstaltung erwähnte ich die jährlichen Besuche, von Frau Barbara Stamm in Rumänien, in der Moldau, insbesondere in Iași, während der Zeit, in der ich Metropolit von Moldawien und Bukowina war. Sie trug auch zum Bau von mindestens 20 Häusern für Kinder mit Behinderungen bei. Einmal vermittelte sie den Transport mehrerer neuer Häuser aus Deutschland per Zug, die dann in Rumänien im Kinderzentrum in Păstrăveni (Kreis Neamţ) zusammengebaut wurden.
Als Christin, die sich zum christlichen Glauben bekennt und einsetzt, hat sie sich ständig um Menschen in Not gekümmert und ihnen geholfen. Sie hat Frau Stamm der Kirche auch direkt geholfen. Als Politikerin ähnelte sie den Heiligen Konstantin und Helena, die als Kaiserin und Kaiser ihren Glauben öffentlich bekundeten.
Wir beten zu unserem Herrn Jesus Christus, der die Auferstehung und das Leben ist (Johannes 11:25), er möge die Seele von Frau Barbara zusammen mit den Gerechten im Licht, Frieden und in der Liebe der Heiligen Dreieinigkeit ruhen lassen, und darum, dass er die Hinterbliebenen und alle, die heute traurig über den Heimgang von Frau Barbara Stamm sind, trösten möge.
Ihre ewige Erinnerung von Generation zu Generation!
† DANIEL
Patriarch der Rumänischen Orthodoxen Kirche
*Die Ansprache Seiner Seligkeit Daniel, der Patriarch der Rumänischen Orthodoxen Kirche, bei der Beerdigung von Frau Barbara Stamm, Freitag, den 14. Oktober 2022.