Barosso cere României să menţină organismul anticorupţie

Data: 24 Aprilie 2010

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut, joi, autorităţilor române să rezolve incertitudinea juridică ce înconjoară Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care analizează conflictele de interese ale demnitarilor, după ce Curtea Constituţională a ţării a deposedat-o de puterile sale principale, informează EUobserver. "Sunt îngrijorat de posibila slăbire a Agenţiei Naţionale de Integritate, în urma hotărârii recente a Curţii Constituţionale. Agenţia are nevoie de o bază juridică solidă pentru a garanta independenţa deplină şi capacitatea de a efectua investigaţii corespunzătoare", a declarat Barroso, în cursul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele român Traian Băsescu. Curtea Constituţională a decis săptămâna trecută că cea mai mare parte a puterilor ANI sunt neconstituţionale, în condiţiile în care şapte dintre cei nouă judecători ai instanţei se află ei înşişi sub examinarea agenţiei. Principala sarcină a ANI a fost aceea de a verifica averea şi declaraţiile financiare ale demnitarilor şi de a sesiza în legătură cu eventuale nereguli procurorii sau organismele disciplinare, de exemplu, în cazul medicilor sau profesorilor.