Barza şi privighetoarea

Se spune că un împărat avea o barză şi o privighetoare, care mergeau la plimbare împreună. Seara se reîntorceau acasă. Odată, le-a apucat noaptea în pădure. Barza i-a spus privighetoarei:

- Surioară, dacă tot rămânem în noaptea asta aici, nu vrei să învăţăm şi noi cântecele pe care le auzim? - Bine, i-a răspuns privighetoarea, învaţă tu acum, seara, căci sunt obosită şi mă culc, iar când îţi vine somnul, să mă trezeşti, să învăţ şi eu măcar unul. Privighetoarea a adormit. Dar biata barză nu auzea decât orăcăitul broaştelor. Celelalte sunete se pierduseră în zgomotul lor asurzitor. Barza nu auzi nimic altceva şi, plictisită, nici măcar cântecul broaştelor nu-l învăţă bine. Înspre miezul nopţii, obosi, aşa că o trezi pe privighetoare. Dar nici nu adormise barza, că broaştele încetară şi păsările începură să cânte. Privighetoarea le învăţă toate cântecele. Dimineaţa, se înapoiară la palat. Dar ce diferenţă între cântecele lor! De ruşine, barza s-a hotărât să nu lase să-i scape nici o broască, şi se spune că de aceea le prigoneşte atât de mult. (după Legendele faunei, ediţie critică de Tony Brill, Editura „Grai şi suflet - cultura naţională“, Bucureşti, 1994)