BASF cere acordul pentru cultivarea altor două tipuri de cartofi MG
După ce săptămâna trecută a primit aprobare din partea Comisiei Europene pentru cultivarea cartofului modificat genetic Amflora, concernul german din domeniul chimiei BASF va încerca în 2010 să obţină acordul pentru alte două tipuri de cartofi modificaţi genetic, scrie cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung“. În timp ce Amflora va fi cultivat doar în scopuri industriale, unul dintre celelalte două noi tipuri ar putea ajunge pe masa europenilor. Alianţa pentru mediu şi protecţia naturii din Germania (BUND) a criticat planurile BASF, apreciind că „este o prostie să vrei să aduci pe piaţă încă un produs modificat genetic pentru care nu există cerere“.