Basm în Ceahlău

În perioada 10-16 iulie am participat la Tabăra "Floare de colţ" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Această a IV-a tabără din seria celor 12 organizate anul acesta la Durău a fost coordonată de pr. Cristian Ştefan de la parohia Vorona Centru, Protopopiatul Botoşani.

De aceea nişte braţe reci şi uşoare ne cuprind ca prin vis cu mişcări fine de mână monahală; de aceea o răsuflare se rostogoleşte peste feţele noastre şi peste tremurândele pleoape; de aceea trupurile noastre însetate se satură cu râurile tăcerii; de aceea sufletele noastre se dezleagă şi se depărtează de pământ. Căci munţii se ridică falnici cu frunţi semeţe şi ne îmbrăţişează, căci cerul e mai aproape de ochii noştri, căci pacea şerpuieşte subţire în noi, căci pădurile solemne ce-ncep să se zimţuiască de aici şi până-n depărtare foşnesc, căci am ajuns pe alte plaiuri, pe plaiurile lui, Ceahlăul ne-a primit. În locul acesta totu-i armonios. Măreţul munte parcă veghează mereu să te integreze în peisaj: vibrări, miresme, brazi şi ziduri afumate unde odihnesc de-o veşnicie sfinţii. Aproape sunt sfinţii, aproape e şi Dumnezeu pentru că impunătoare lângă noi se ridică mănăstirea. Sunetele grave ale clopotelor trimit chemări la rugăciune-n văi şi munţi, apoi se lasă ca într-o cupă de cristal. Şi cei mari se minunează acum precum nişte copii. Ca într-un basm ne-am avântat pe aripile libertăţii şi biruiţi de pace ne jucăm cufundaţi în zâmbete de încântare. Afară norii se frâng unii în alţii ca talazurile, iar Ceahlăul ca un Făt-Frumos se ascunde misterios în adâncul bolţii. După o primă zi plină de poveste luminile se sting, iar umbra somnului se-ntinde peste noi, amintindu-ne de munţi ca de o poveste din bătrâni. Cuvintele Domnului Astăzi e ziua de duminică şi astăzi cântările evlavioase ce vin din biserică ne unesc într-un unic sentiment de căldură. Maicile din căsuţele albe cu veşnicul cerdac de lemn, copii, bătrâni, noi toţi păşim spre sfânta biserică. Chiar şi Ceahlăul bătrân ascultă. În Casa Domnului e pace, iar ochii sfinţilor din icoane par atât de vii în bătaia razelor ce luminează, încât simţim o clipă că toată viaţa curge în noi pentru a doua oară. Începe slujba şi gândurile noastre se perindă uşor ca să se înşire făcând loc luminii. La Sfânta Liturghie sorbim cuvintele înţelepte pentru ca apoi să mărturisim într-un gând: "Mulţumim, Doamne, că Tu eşti cu noi". Tainele credinţei aici se arată mai profunde, ca o lumină ce ne atrage ca pe nişte zburătoare. Şi pentru că astăzi bătrânul Ceahlău meditează cu noi spre aceste taine, zâmbeşte necontenit ca un copil cu faţa luminată. Dumnezeu i-a trimis soarele să-i amintească de trecut, de copilărie. Şi pentru că Ceahlăul zâmbeşte, pornim şi noi asemenea către copacul singuratic cu prezenţa lui protectoare. Sângele ne fierbe, dar imediat ne adăpostim sub braţele lui ce ne sunt umbră. Stejarul se bucură şi toate se bucură că suntem aici. Poate că râsetele zglobii au străbătut firele de iarbă de la vârf şi până-n rădăcini şi până-n pământ, să se hrănească cu amintirea noastră când pustiul o sufla uneori ca-ntr-un deşert. Cântări din copilărie se leagănă în minţile noastre, apoi unul câte unul le mărturisim într-un cor. Stejarul ne ocroteşte ca un bunic. Ar fi de prisos să descriu această stare iniţială. Cuvinte precum extraordinar, mirific, incredibil, toate parcă n-ar cuprinde aceste înfocate trăiri. Ele trec de înţelesul acestor cuvinte. Dar din spatele orizontului vin ameninţători nori de ploaie. Alergăm înapoi lăsând stejarul singur, dar nu ne pierdem speranţele. În adâncuri Îi mulţumim Domnului pentru ploaie. Şi ploaia, ca şi lacrimile, îţi dă răgaz să priveşti în tine şi în jur şi să mulţumeşti pentru tot ce-i armonios: vibrări, miresme, brazi şi ziduri sfinte… Talanţii Ca în fiecare dimineaţă, îi cerem Bunului Dumnezeu să ne binecuvinteze şi-i mulţumim că o altă zi se descoperă în viaţa noastră. Şi aşa să ne urmeze anii vieţuirii noastre cu bucuria că avem puterea să găsim lumina. Şi să-I mulţumim Domnului că ne-a dăruit talanţii preţioşi şi că astăzi avem prilejul să-i cultivăm. El, cu harul Său, a creat cosmosul, tot ce ne-nconjoară, tot ce noi suntem. Iar tot acest frumos noi îl manifestăm aici prin artă. Şi pentru că firul priceperii noastre a tot ce-i frumos trece prin izvorul sufletului, nu arătăm nimic mai de preţ decât puritatea. Copiii se îneacă în ateliere ca într-un pământ de unde începe să înflorească o floare înmiresmată. Cei mari privesc melancolic. Parcă din lumea de unde acum câteva zile am venit, o lume unde domneşte nelipsitul dispreţ şi nepăsarea de om în adevăratul sens al cuvântului şi unde patimile biruie, doar un suflet de copil sau de sfânt mai poate face ceva. Asta dă tuturor o voluptate lirică. De aceea rămânem cu privirile agăţate de crestele munţilor pentru că nu ştiu ce fantasme se ridică parcă în linii vaporoase…Şi-acum e armonie-n noi şi peste tot. Amintiri Cu siguranţă fiecare încearcă să păstreze focul arzător din suflete şi flacăra credinţei precum îngerii ce veghează focul aprins de El în oameni şi uneori stins de primitori. Am dori să oprim timpul în loc şi să rămânem în rolurile celor mai plăcute momente şi de aceea poate ni se pare că timpul trece, neîndreptăţindu-ne, cu aripile-i neguroase. Dar cum fără timp nu ar fi amintire şi un trecut, nu am putea cunoaşte cele rele ca să ne bucurăm de cele bune. De aceea noi păşim cu încredere şi nădejde înainte aşteptând surpriza fiecărei clipe. Aşa cum Ceahlăul acum îl vezi cu chip de bonom, acum ca un copil, uneori în lumină, alteori în negură, aşa şi clipele se scurg neprevizibil mânate doar de dreapta credinţă. Cu toţii suntem robi ai amintirilor. Dar şi Ceahlăul e, căci se deschide ca o carte unde îşi murmură trecutul. Poate de acolo veneau fantasmele acelea. Un deţinător al secretelor trecutului acestor meleaguri a venit aici şi ne-a zugrăvit personaje vechi, eroi, înţelepţi ce şi-au găsit liniştea în braţele munţilor. Legende sunt, dar nu s-ar fi născut dacă nici strămoşii nu ar fi observat palpaţiile sau însufleţirile Ceahlăului. Adevărata comoară "Vânătoarea de comori". Această sintagmă se regăseşte pe buzele tuturor. Toţi aşteaptă acest joc. E evident că o comoară se învârte împrejurul nostru şi nu trebuie vânată. Atunci ce comoară? Adevărata comoară ne-a descoperit-o chiar natura jocului: prietenie, iubire, pace. Ne-am cuprins într-un tot şi în acelaşi timp şi natura îşi uneşte forţele: norii au ajuns aproape de pământ, iar prin ei se despletesc raze de soare. Plouă mărunt şi sus se arcuieşte un curcubeu. O zi ce pare-aţi împlini menirea, o zi ce se sfârşeşte în paşi de dans pe fundalul unor torente armonice îmbietoare. Dar fiecare zi de aici a fost o căutare de comori.