Batalionul „Iancu Jianu” a primit Drapelul de Luptă

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 03 August 2016

Piaţa Prefecturii din Craiova a găzduit luni, 1 august, un ceremonial militar-religios prilejuit de acordarea Drapelului de Luptă Batalionului 116 Sprijin logistic „Iancu Jianu”, structură militară ce aparţine Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”. Cu această ocazie a fost marcată şi împlinirea a 55 de ani de la înfiinţarea unităţii.

Festivitatea dedicată împlinirii a 55 de ani de la înfiinţarea Batalionului 116 Sprijin logistic „Iancu Jianu”, structură militară ce aparţine Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” din Craiova, a debutat luni, 1 august, cu o slujbă religioasă de binecuvântare a Drapelului de Luptă, săvârşită de preoţii militari ai Garnizoanei Craiova. Au urmat solemnitatea înmânării Drapelului, alocuţiunile oficialităţilor civile şi militare, acordarea de medalii, distincţii şi plachete omagiale, iar la final Garda de Onoare şi militarii batalionului au defilat în acordurile muzicii militare a Garnizoanei Craiova. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai eşaloanelor militare superioare, cadre militare în activitate, rezervă şi retragere. Drapelul de Luptă a fost înmânat comandantului Batalionului 116 „Iancu Jianu” de către comandantul Diviziei 2 „Getica”, general-maior Petrică Lucian Fota. „Evenimentul acordării Drapelului de Luptă Batalionului Sprijin logistic de la Craiova este aşezat sub protecţia divină a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deoarece astăzi este şi începutul Postului Adormirii Maicii Domnului”, a precizat în alocuţiunea sa generalul-maior Lucian Fota.

„Biserica şi Armata sunt cele două braţe tari ale societăţii noastre”

La eveniment au luat parte credincioşi de toate vârstele din Cetatea Băniei, care au rămas impresionaţi de solemnitatea momentului. „Este un prilej deosebit, ca de fiecare dată când Armata Română comemorează astfel de momente, preoţii Bisericii să fie prezenţi şi să binecuvânteze această legătură. Atât Biserica, cât şi Armata sunt cele două braţe tari ale societăţii noastre. Trebuie, prin urmare, să preţuim aceste valori şi să le punem la loc de cinste în viaţa noastră”, a declarat Adrian Petrescu (53 de ani).

„Am participat vinerea trecută la evenimentele dedicate Zilei Imnului Naţional. Mă bucur că şi astăzi văd împreună Biserica şi Armata. Este o zi deosebită, pe care o închinăm Maicii Domnului la începutul Postului Sfintei sale Adormiri”, Marian Grecu (33 de ani).

„La noi, la olteni, este un obicei deja înrădăcinat ca aceste parade militare să fie însoţite de binecuvântarea preotului. Fiecare eveniment solemn începe aşadar cu o slujbă religioasă. Acest lucru este o întărire a curajului ostaşilor noştri, reprezintă, de asemenea, certitudinea că suntem şi vom rămâne creştini ortodocşi, indiferent de încercările care vor veni peste noi”, Maria Toma (67 de ani).