„Batalionul” sau eroismul femeilor
Filmul „Batalionul” (2014), întâia frescă monumentală din Rusia, dedicată Primului Război Mondial, a deschis Săptămâna Filmului Rus în România, desfășurată în octombrie 2016.
Superproducția istorică semnată de regizorul Dmitri Meshiev și realizată după toate regulile genului, încearcă să împace gustul pentru marele spectacol cu cel pentru cinematograful de artă, studiul psihologic cu marile desfășurări de destine, exigențele spectatorului rus avizat în istoria patriei cu cele ale publicului internațional. Și în mare măsură a reușit, căci pelicula are un palmares de peste 30 de premii și nominalizări, obținute pe toate continentele lumii, iar în patrie a primit patru premii „Vulturul de aur” și este în topul celor mai vizionate filme din 2015.
„Batalionul” este produs de Feodor Bondarciuk și Igor Ugolnikov, cineaști și industriași ai ecranului de prim calibru ai Rusiei, care au știut să imprime standarde artistice ridicate filmului comercial, inclusiv celui istoric și patriotic.
Ca și la noi, dar mai mult ca la noi, Marele Război a fost în URSS o temă ocultată, inclusiv în cinematografie, datorită poziției compromițătoare a bolșevicilor de atunci, care pactizaseră cu dușmanul și aduseseră mari prejudicii țării. Cu atât mai important este demersul producătorilor peliculei de a aduce în prim-plan file uitate ale istoriei Rusiei și Europei, pe care nu avem dreptul să le uităm. Filmul a văzut lumina ecranului în 2014, la comemorarea a 100 de ani de la începutul Marelui Război.
Dmitri Meshiev - regizor și producător prolific și de succes al cinematografiei ruse de azi - împreună cu scenariștii Ilya Avramenko, Igor Ugolnikov și Evgheni Aizikovici își centrează filmul în jurul unui personaj de excepție, dar practic uitat al Marelui Război: Maria Bocikareva, una dintre primele femei-ofițer ale Rusiei, distinsă printr-un curaj extraordinar și decorată cu Crucea Sf. Gheorghe, organizatoarea primului batalion de femei din istoria Rusiei. (Viața spectaculoasă a femeii înrolate de bunăvoie în Marele Război, ajunsă apoi în SUA pentru a cere ajutor președintelui Americii, Woodrow Wilson, împotriva bolșevicilor, ulterior revenită în patrie, arestată și împușcată de bolșevici, a fost consemnată într-un roman, scris de un jurnalist american după relatările acesteia: „Yashka, my life as peasant, exile and soldier”, apărut la Londra în 1919 și tradus în mai multe limbi.)
Filmul urmărește destinul măreț și tragic al acestui batalion, supranumit „Batalionul morții”, constituit la Petrograd la indicația Guvernului provizoriu, în primăvara lui 1917. Această măsură disperată era menită să ridice moralul de luptă al Armatei ruse, grav demoralizată după abdicarea țarului Nikolai II, ca urmare a Revoluției burghezo-democrate din februarie. Pentru că se opuneau continuării războiului, dorind pactizarea cu dușmanul și cedarea de teritorii Germaniei, bolșevicii înființaseră pe front așa-numite „comitete ostășești”, fără aprobarea cărora ofițerii nu puteau lua nici o hotărâre. Haosul domnea în armată, iar soldații, amețiți de băutură și lozinci ipocrite - cum se spune în film -, refuzau să mai lupte și se înfrățeau cu dușmanul. Acesta este motivul care duce la înființarea legendarului batalion.
Reunind cele mai diverse categorii sociale (femei din armata imperială, aristocrate, fiice de generali, studente, învățătoare, țărănci), batalionul refăcea unitatea societății ruse, în sfârșit solidarizate în fața inamicului. Disciplina era de fier, antrenamentele, dure, iar ofițerul Bocikareva, deși respectată de toți și iubită, era atentă să dezamorseze micile sforării și nu se sfia să aplice pedepse corporale. Nu toate fetele rezistau.
Filmul urmărește în plan secund câteva astfel de eroine de tipologii diferite, concentrându-se pe personajul colectiv al batalionului și pe personalitatea Bocikarevei, colosală și fragilă în același timp, când frate de arme, când înflăcărat comandant, căreia interpreta Maria Aronova, într-un rol de excepție, îi conferă o extraordinară demnitate, vibrație și căldură. Este emoționantă secvența când neînduplecata eroină, care-și punea la pământ cu o lovitură subalternele certărețe, este bătută măr în văzul tuturor de fostul soț, un mujic bețiv, de la care fugise de mult, reîntâlnit întâmplător în „armata bărbaților”. Ori secvența când întregul batalion petrece o zi și o noapte în picioare în ploaie, în fața comandamentului militar unde Bocikareva este încarcerată în urma unei turnătorii ordinare, spre a cere eliberarea comandantei.
Tensiunea crește în momentul primei confruntări majore: impunerea batalionului în fața corpului principal al armatei regulate, dezorganizat și supus „comitetelor ostășești”: hărțuielile sexuale, ironia și batjocura soldaților amețiți de alcool, dar mai ales disprețul lor pentru uniformă și indisciplina vor fi învinse doar prin exemplul de curaj obstinat al femeilor.
Dramatismul atinge pragul durerii la confruntarea cu inamicul real, în secvența atacurilor cu gaze toxice ale Armatei germane, prietenoasă cu rușii colaboraționiști, dar necruțătoare în fața ofensivei „Batalionului morții”. Fetele, deși bine antrenate, suportă pierderi majore și sunt păcălite ușor de mult mai versații soldați germani. Se simte acut nevoia ajutorului bărbaților, care întârzie să apară (tema feministă este prezentă, dar fără stridențe). O scenă de noapte în tranșee cu lumânări aprinse, în așteptarea atacului inamic, când fetele rămase în viață recită cu disperare rugăciuni, adâncește sentimentul jertfei colective.
Batalionul suportă noi pierderi, dar, cu ajutorul corpurilor de întărire ale „bărbaților”, în sfârșit sosite, reușește să recupereze teritoriile ocupate și să redea armatei demnitatea și spiritul de luptă.
Filmul impresionează nu atât prin grandilocvență, cât prin autenticitatea portretului feminin colectiv, foarte sincer, viu și variat, și prin inteligenta raportare a acestuia la istorie. Tema eroismului militar feminin răsunase la fel de impresionant în Rusia în filme despre al Doilea Război Mondial, ca „Zorile sunt aici liniștite” sau „Valsul scorușelor”.