Bătrânii asistaţi, în pelerinaj la Soporul de Câmpie

Data: 25 Octombrie 2012

Zece bătrâni de la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele vârstnice "Sfântul Nicolae" din Mociu au făcut un pelerinaj la Mănăstirea "Sfânta Treime" din Soporul de Câmpie, judeţul Cluj. Bătrânii au fost însoţiţi de părintele Iustin Câmpean şi de câţiva angajaţi ai aşezământului de bătrâni. Pelerinii au participat la sfintele slujbe şi la agapa frăţească oferită de stareţul Irineu Paneş. Centrul "Sfântul Nicolae" funcţionează din 2010 şi se află sub patronajul Arhiepiscopiei Clujului, oferind asistenţă socială, servicii de consiliere şi sprijin duhovnicesc pentru 25 de bătrâni.