Bătrânii de la Aşezământul „Christiana“, în vizită la Biserica Dobroteasa

Un articol de: Cristian Constantin Bostan - 08 Septembrie 2011

Credincioşii Parohiei Dobroteasa din Protoieria III Capitală au primit ieri vizita a 20 de bătrâni de la aşezământul social-filantropic de la Mănăstirea Christiana. Bătrânii au participat alături de enoriaşi la Sfânta Liturghie, după care au primit o masă caldă în sala praznicală a parohiei.

"Acţiunea care a avut loc la noi nu este o noutate. Relaţia noastră cu Aşezământul social-filantropic Christiana durează de aproape doi ani, iar prin aceasta încercăm să facem o lucrare care să ne zidească reciproc. Şi noi să ne bucurăm de ea, şi cei cu care intrăm în lucrare să primească mângâiere prin noi. Aşa am luat legătura cu Mănăstirea Christiana, iar maica stareţă şi maicile responsabile s-au gândit că ar fi o mare mângâiere pentru cei aflaţi în plasament să existe mai multe întâlniri ale tinerilor cu care noi lucrăm la biserică şi vieţuitorii din cadrul aşezământului social. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului şi sub îndrumarea specială a asistentului nostru social Cecilia Domnica Constantinovici, reuşim astfel să aducem câte un zâmbet pe chipurile bătrânilor", ne-a declarat părintele Gheorghe Sima, parohul Bisericii Dobroteasa. Bătrânii s-au bucurat foarte mult de scurta plimbare şi s-au arătat încântaţi de compania preoţilor şi a enoriaşilor şi de agapa frăţească de după slujbă. "Am convenit ca să ne întâlnim la praznicele mari cu cei aflaţi în nevoie şi să ne bucurăm împreună de sărbătoare", a mai adăugat părintele paroh.

La Aşezământul social-filantropic de la Mănăstirea Christiana locuiesc 24 de bătrâni care primesc acolo îngrijire, hrană şi tratament. Personalul monahal şi asistenţii sociali au grijă ca toţi să aibă parte de afecţiune.