Bătrânii din Vânjuleţ l-au prăznuit pe Dreptul Iov
În ziua de prăznuire a Sfântului şi Dreptului Iov (vineri, 6 mai), paraclisul centrului de îngrijire a bătrânilor din localitatea mehedinţeană Vânjuleţ şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, cei peste 30 de beneficiari au primit daruri şi iconiţe din partea părintelui Florin Ungureanu. "În ziua de prăznuire a Sfântului şi Dreptului Iov, ne înălţăm gândul şi inimile spre rugăciune, spre ceea ce înseamnă iubirea şi dragostea faţă de Dumnezeu şi de semeni. Sfântul Iov este un exemplu în acest sens pentru toţi credincioşii noştri", a spus părintele Ungureanu. (Cătălin Cernătescu)