Baza de tratament de la Vâlcele, introdusă în circuitul turistic

Data: 26 Feb 2014

Centrul de tratament balnear din localitatea Vâlcele, construit în urmă cu aproape doi ani în cadrul Programului „Drumul apelor minerale“, a fost introdus în circuitul turistic. Centrul dispune de băi cu apă minerală, precum şi spaţii pentru activităţi sportive şi de agrement. Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a menţionat că proiectul „Drumul apelor minerale“, iniţiat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Harghita, a avut ca scop punerea în valoare a potenţialului balnear din 14 localităţi şi includerea lor în circuitul turistic. „Noi nu putem concura cu Austria sau Elveţia la pârtiile de schi, spre exemplu, dar avem resurse naturale la care putem să fim primii şi mă refer la mofetele şi apele minerale pe care le avem din belşug aici, în judeţele Covasna şi Harghita“, a spus Tamas Sandor, care a subliniat că la începutul secolului al XIX-lea această localitate era foarte cunoscută pentru potenţialul ei balnear şi concura cu celebra staţiune Karlovy Vary.