Bază de tratament la Ocnele Mari
O bază de tratament balnear va fi amenajată la Ocnele Mari, județul Vâlcea, într-o clădire neterminată şi abandonată de aproximativ 20 de ani, proiectul urmând a fi realizat printr-un acord de parteneriat semnat în această săptămână între Primăria localităţii şi Consiliul Judeţean, potrivit preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu. Primarul din Ocnele Mari, Remus Sasu, a declarat că, prin realizarea unei baze de tratament balnear, se va dezvolta infrastructura turistică a localităţii care mai numără o salină şi două ştranduri cu apă sărată, relatează Agerpres. (C. Z.)