Bazilică bizantină descoperită în Demre
Arheologii turci au descoperit de curând o bazilică bizantină în localitatea Demre, din sud-vestul Turciei, veche localitate unde a păstorit Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Lăcaşul de cult păstrează fresce deosebite şi bine conservate, între care şi "Deisis", până acum unică în spaţiul Asiei Mici.
Vechea localitate Mira din provincia Lichia, în care se afla şi o biserică ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, a fost abandonată în secolul al XIII-lea, atât din cauze politice - expansiunea turcă, cât şi naturale - revărsările râului Myros. A fost lucrarea lui Dumnezeu ca acest lăcaş de cult să nu fie supus profanărilor şi ca să fie îngropat de aluviunile râului. În anul 2009, o echipă de arheologi turci, condusă de Nevzat Cevik de la Universitatea Akdeniz din Antalya, Turcia, a descoperit, cu ajutorul unui georadar, urme de construcţii ale vechiului oraş bizantin, precizează publicaţia americană "New York Times", citată de orthodoxie.com. În urma lucrărilor de excavare, au găsit la 5,48 metri adâncime o bazilică bizantină foarte bine conservată, ceea ce a stârnit interesul a numeroşi arheologi bizantini, între care şi cel al lui Mark Jackson, de la Universitatea Newcastle, Anglia, care a precizat că situl este "fantastic", mai ales că "nivelul de conservare de sub straturile de noroi atât de adânci sugerează o arhivă de informaţii extrem de bine conservată". Ceea ce atrage şi mai mult este fresca deosebit de frumoasă, care prezintă mai multe particularităţi, precum scena care Îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos ca împărat, aşezat pe tron, ţinând Sfânta Evanghelie, având în dreapta Sa pe Sfânta Fecioară Maria, iar în stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul, amândoi în picioare, cu palmele deschise ridicate, rugându-se, de unde şi denumirea icoanei în limba greacă "Deisis". Deşi este o temă iconografică comună în spaţiul bizantin, fresca "Deisis" din Mira înfăţişează pe Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul ţinând suluri cu texte în limba greacă. Sulul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu redă o parte dintr-un dialog în care mijloceşte iertarea păcatelor omenirii, iar cel de la Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului un verset din Evanghelia Sfântului Evanghelist Ioan: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (In. I, 29). Arheologul bizantin Akyurek Engin, de la Universitatea din Istanbul, care a participat la lucrările de excavare, a precizat că această viziune asupra frescei "Deisis" a fost întâlnită în Cipru şi Egipt, dar niciodată în Turcia. Vechi loc de pelerinaj Mira a fost unul din oraşele cele mai puternice din provincia Lichia, având rădăcini în epoca bronzului. A fost invadat de perşi, elenizat de greci, controlat de romani, iar în secolul al XI-lea cucerit de arabi. Localitatea Mira a devenit renumită datorită păstoririi Sfântului Ierarh Nicolae, iar de la trecerea sfântului la Domnul a fost până în secolul al XIII-lea şi un important loc de pelerinaj pentru creştini. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost mutate în 1087 la Bari, în Italia.