Bebeluşii născuţi primăvara riscă să devină alergici

Data: 21 Octombrie 2010

Potrivit unui studiu citat de "The Independent", şansele ca un copil să dezvolte alergii depind de anotimpul în care acesta a fost conceput. Astfel, bebeluşii care au stat primele trei luni în pântecele mamei în timpul primăverii sunt predispuşi să fie alergici la lapte sau ouă. Aproximativ 11% dintre copiii care în cea de-a 11-a săptămână de dezvoltare prind lunile aprilie sau mai ar putea fi alergici la mai multe feluri de mâncare. Spre deosebire de aceştia, numai 6% dintre copiii care se dezvoltă în primul trimestru iarna sunt predispuşi la alergii, însă aceştia pot dezvolta infecţii virale şi deficienţă de vitamina D. Studiul a fost realizat de un grup de experţi din Finlanda şi a fost publicat în "Jurnalul de Epidemiologie şi Sănătate Comunitară" şi a vizat un eşantion de aproape 6.000 de copiii, între aprilie 2001 şi martie 2006. Dintre copiii acestui grup, 18% au dezvoltat alergii la mâncare până la vârsta de patru ani. Rezultatele studiului au arătat că, până la această vârstă, sensibilitatea la alergiile legate de mâncare variază în funcţie de luna naşterii.