Bechtel ameninţă din nou cu disponibilizările
Compania americană Bechtel continuă disponibilizările pe şantierul Autostrăzii Transilvania, cu excepţia a 300 de muncitori care vor lucra pe porţiunea Câmpia Turzii-Turda, susţin reprezentanţii sindicatului din cadrul Bechtel, care ameninţă cu proteste. Liderul sindicatului din cadrul Bechtel, Mihai Lup, a declarat, miercuri seară, la finalul celor trei ore de discuţii cu conducerea Bechtel, că reprezentanţii companiei doresc continuarea disponibilizărilor colective întrucât nu s-au primit datoriile de la statul român. „Conducerea Bechtel a refuzat să amâne decizia de disponibilizare colectivă, invocând faptul că nu au primit datoriile de la CNADNR. Vor să continue cu concedierea colectivă a circa 1.600 de persoane şi să păstreze doar 300 de angajaţi pentru lucrările la porţiunea de 10,2 kilometri de la Câmpia Turzii la Turda“, a spus Lup.