Belarusul, somat de Moscova să-şi plătească datoriile
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a dat, marţi, Belarusului, un termen de cinci zile pentru a-şi plăti datoria la gazele ruseşti, ameninţând că, în caz contrar, vor fi luate "măsuri severe" faţă de fosta republică sovietică, până nu de mult favorizată de Moscova. Potrivit oficialilor ruşi, Minskul trebuie să achite Moscovei 200 milioane de dolari pentru gazele livrate de la începutul anului. Relaţiile în domeniul energetic dintre Moscova şi Minsk, dar şi dintre Moscova şi Kievul vecin, sunt urmărite cu atenţie de clienţii europeni ai Gazprom, care se tem de întreruperi ale livrărilor, în condiţiile în care 20% din importurile de gaz rusesc ale UE tranzitează Belarus, restul trecând prin Ucraina.