Belgia îşi reduce forţele armate

Data: 15 Octombrie 2009

Belgia plănuieşte să reducă forţele de apărare, de la 42.000 de militari anul trecut, la 34.000, ca o măsură de austeritate bugetară care nu ar trebui să afecteze misiunile internaţionale ale ţării. Ministrul Apărării, Pieter De Crem, a declarat, marţi, că reducerea cu 20% este necesară deoarece bugetul se baza în mod excesiv pe cheltuielile de personal, în timp ce echipamentul şi celelalte sectoare de activitate aveau nevoie de modernizare. Ministrul Apărării intenţionează să reducă bugetul alocat instituţiei sale cu 100 de milioane de euro anul viitor, până la nivelul unui buget total de 2,7 miliarde de euro.