Benedictinul Gabriel Bunge a trecut la Ortodoxie

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 29 August 2010

Ieromonahul şi cărturarul benedictin Gabriel Bunge a devenit fiu al Bisericii Ortodoxe, vineri, 27 august, în Biserica "Maicii noastre, Bucuria celor întristaţi" din Bolshaya Ordynka - Moscova, informează www.mospat.ru. "Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Mitropolit Ilarion, coordonatorul Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, IPS Kallistos Ware, Mitropolit al Diokleei şi a credincioşilor veniţi la vecernia sărbătorii. Mitropolitul Ilarion a vorbit despre un final firesc al unui drum duhovnicesc, pe parcursul căruia părintele Gabriel a fost mereu ortodox în inima sa. Părintele Gabriel este autorul unui întreg şir de studii despre spiritualitatea monahismului egiptean al secolului al IV-lea şi despre teologia avvei Evagrie Ponticul", ne-a declarat pr. dr. Ioan Moga, de la Universitatea din Viena. O parte din cărţile sale au fost traduse şi în limba română. Cele mai renumite sunt: "În lupta cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutăţii şi replici împotriva lor", "Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi", "Părintele duhovnicesc şi gnoza creştină după avva Evagrie Ponticul", "Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul amiezii, "Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor", "Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celălalt Paraclet", "Evagrie Ponticul. O introducere", apărute la Editura Deisis 1997).