Beneficiarii așezământului din Berezeni și-au sărbătorit ocrotitoarea

Data: 16 Octombrie 2026

La o zi după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, joi, 15 octombrie 2026, Așezământul Social „Sfânta Parascheva” din Berezeni, Vaslui, parte a Asociației Filantropia Ortodoxă a Episcopiei Hușilor, și-a sărbătorit ocrotitoarea, printr-o manifestare ce a reunit beneficiari, anga­jați, voluntari și invitați. Ziua a fost marcată și printr-un moment artistic susținut de Grupul „Brăițenii” din Șuletea.

„A fost o zi care i-a bucurat sufle­tește pe toți cei prezenți, s-au simțit mai apropiați unii de alții, deși sunt generații diferite. Mulțumim, cu multă recunoștință, pentru tot sprijinul acordat, Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, părintelui consilier Vladimir Beregoi, președintele Aso­cia­ției «Filantropia Ortodoxă» Huși, domnului primar Cornel Prăjică și tuturor celor care se implică permanent ca beneficiarii noștri să simtă că sunt parte a comunității”, a men­ționat Georgiana Popica, inspector social în cadrul Episcopiei Hușilor.