Beneficiarii „Clubului de vară” în excursie la Galați
Membrii „Clubului de vară” al Protopopiatului Slobozia, dar şi 7 copii beneficiari ai Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii al Asociației socio-culturale „Matei Basarab” din Slobozia au mers în excursie în judeţul Galaţi, unde au vizitat mai locaşuri de închinăciune, dar şi obiective turistice. După rugăciunea de binecuvântare a călătoriei, grupul însoţit de părintele protopop Ionuţ Butu a pornit la drum.
Pentru început au vizitat pădurea Gârboavele și grădina zoologică, după care au mers la Muzeul Satului moldovenesc, unde au aflat despre satul românesc, despre locuințele, ocupația sau uneltele folosite odinioară.
Excursia a continuat cu o plimbare pe faleză și diverse activități în locul de joacă amenajat pe malul Dunării.
De aici, pelerinii au mers la Biserica fortificată „Precista”, monument istoric, unde s-au rugat împreună cântând „Cuvine-se cu adevărat”. Tot aici, părintele protopop i-a îndemnat pe tineri să se roage neîncetat, indiferent de locul în care se află.
Următorul obiectiv a fost Muzeul „Casa Cuza Vodă”, fosta casă părintească a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după care tinerii participanţi la pelerinaj au aflat informații noi despre istoria românilor de la muzeografii Muzeului de Istorie. Tot în cadrul muzeului, au cunoscut multe dintre obiectele folosite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în activitatea sa, dar și în viața de zi cu zi.