Benzi unice pentru RATB
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că în preajma sărbătorilor pascale ar urma să fie inaugurate benzile unice pentru transportul în comun, după ce în ianuarie a fost definitivată lista bulevardelor pe care ar urma să se implementeze aceste benzi. „Le vom aplica acolo unde atât Poliția Locală Municipală, cât și cele de la sector, de asemenea Poliția Capitalei și Brigada Rutieră consideră că ajută la fluidizarea traficului”, a precizat Firea, citată de Agerpres. Despre amenajarea de benzi unice pentru RATB se discută de cel puțin zece ani la nivelul Primăriei Capitalei, iar până acum s-au făcut doar 7 km, care de multe ori sunt blocați de mașini parcate neregulamentar.