BERD: Economiile est-europene vor reveni puternic după criză

Data: 12 Martie 2009

Economiile est-europene vor evita intrarea în incapacitate de plată şi vor reveni puternic după dispariţia crizei financiare globale, a declarat preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow, citat de Bloomberg. „În Europa de Est suntem martorii unei recesiuni severe, dar nu a unui colaps. Cu toate acestea, ar fi greşit să înfăţişăm viitorul regiunii în culori prea sumbre. În prezent, situaţia este serioasă, dar gestionabilă. Credem că regiunea va ieşi din prezenta criză poate cu ceva zgârieturi, dar nu învinsă“, a spus Mirow.

BERD consideră că Uniunea Europeană ar trebui să relaxeze condiţiile de aderare la zona euro, pentru a ajuta statele est-europene afectate de criza financiară, notează Reuters. Vulnerabilitatea economiilor din Europa de Est nelinişteşte din ce în ce mai mult statele din vestul con-tinentului, în condiţiile în care mai multe ţări estice sunt ameninţate de probleme economice grave. Banca Europeană pentru Investiţii, BERD şi Banca Mondială vor aloca fonduri de până la 24,5 miliarde de euro în decurs de doi ani, pentru a ajuta companiile şi băncile din Europa de Est.