Biblia copiilor: Cain şi Abel
Adam şi Eva nu mai puteau locui în frumosul paradis. Înainte, viaţa lor era veselă şi fericită, acum - tristă şi plină de trudă. Aceasta era pedeapsa neascultării lor. Dar iată că, într-o zi, Dumnezeu le dărui o mare bucurie, un băieţel drăgălaş. Ce fericiţi erau ei acum! Cain i-au pus numele. După puţin timp, Eva a născut şi pe Abel.
Cei doi băieţi crescură repede. Adam şi Eva i-au învăţat să se roage, le-au povestit despre Domnul Dumnezeu, despre paradis, dar şi despre Satana, care vrea întotdeauna să-i facă pe oameni neascultători.
Cu timpul, Cain şi Abel deveniseră adevăraţi flăcăi. Trebuiau să lucreze întocmai ca şi tatăl lor. Cain se făcu agricultor, iar Abel - cioban.
Dar cine făcea să crească grâul pentru Cain şi cine-i dădea toate oile lui Abel? Dumnezeu-Domnul. Totul vine de la Dumnezeu, şi aceasta cei doi o ştiau foarte bine. De aceea, doreau să-i mulţumească Domnului pentru toate şi să-i ofere ceva, în schimb.
Dumnezeu primeşte jertfa lui Abel
S-au hotărât deci să aducă lui Dumnezeu jertfă. Abel a ales oaia cea mai frumoasă, a tăiat-o şi a aşezat-o peste crengile uscate. Apoi, a pus cărbuni aprinşi sub crengi şi, cum vântul sufla în foc, crengile şi carnea ardeau, iar fumul se ridica până la cer. Atunci, Abel a îngenunchiat şi a început să se roage, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru iubirea Lui. Domnul îl asculta, aşa cum îi ascultă pe toţi cei care se roagă lui. Îi primi jertfa, iar Abel era fericit.
Şi Cain aduse Domnului jertfă. Strânse nişte pietre, puse crengi deasupra, iar pe crengi - puţin din grâul pe care Domnul îl făcuse să crească pe ogorul sau. Apoi, îi dădu foc. Începu şi Cain să se roage, dar nu cu toată convingerea. Dumnezeu nu i-a primit jertfa. Cain s-a supărat foarte tare pe Dumnezeu, dar mai ales pe Abel, căruia Dumnezeu îi primise jerfa.
„Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!“ (Fac. 4, 6-7), învăţându-l prin aceasta să facă bine, pentru a fi fericit. Cain însă nu asculta de Domnul.
Fapta rea
Astfel, l-a invitat într-o zi pe fratele său la câmp, căci, din invidie, îşi puse în gând să-l ucidă. Fiind singur, numai cu Abel, îl trânti la pământ, îl bătu până când îl omori. Abel zăcea acum întins pe pământ, iar sângele lui se scurgea peste iarbă. Cain se sperie foarte tare! Iar când Domnul îl întrebă „Cain, unde este Abel, fratele tau?“, el zise că nu ştie, căci doar nu e păzitorul fratelui său.
Şi atunci Dumnezeu şi-a întors faţa de la Cain, pedepsindu-l să fie mereu „zbuciumat şi fugar“ pe pământ. Cain plecă departe, dar oriunde se afla, îşi amintea de fratele său Abel, pe care îl omorase. Şi toată viaţa lui fu plină de frică şi nefericire.