Biblia - verset cu verset: „Acum, pentru întâia oară, a fost creată o fiinţă vie, înzestrată cu simţire“

Facerea 1, 20: „Apoi a zis Dumnezeu: «Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!»

Şi a fost aşa.“ Acest verset respectă planul fragmentelor anterioare din Sfânta Scriptură, în care aflăm că Dumnezeu a creat lumea prin puterea cuvântului Său. Până în ziua a şasea, când Dumnezeu avea să-l creeze pe om, acest plan se va respecta întocmai. „A zis Dumnezeu“ şi „a fost aşa“ sunt expresiile ordinii primordiale în care domnea lumea, vremuri când „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte“. „După cum pământului i-a spus numai atât: «Să răsară» şi pământul a dat fel de fel de flori, de ierburi şi de seminţe, şi numai prin cuvânt au fost aduse toate la fiinţă, tot aşa şi acum a spus: «Să scoată apele vietăţi cu suflete vii şi păsări zburătoare pre pământ sub tăria cerului» şi, dintr-o dată au fost create atâtea feluri de târâtoare, atât de deosebite păsări, că nici nu este cu putinţă a le înşira prin cuvinte. Astfel, apa a fost silită să slujească poruncii Ziditorului. Nespusa şi marea putere a lui Dumnezeu a arătat vii, lucrătoare şi mişcătoare tot felul de vieţuitoare ale apelor şi este cu neputinţă să numeri speciile lor, căci deodată cu porunca, apele au primit şi capacitatea de a naşte“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. În această a cincea zi a creaţiei, Dumnezeu începe a zidi „fiinţe cu viaţă“, altele decât omul, care se va bucura de o lucrare divină deosebită. Vieţuitoarele amintite în versetul de mai sus sunt rânduite de Dumnezeu a trăi în apă, în aer şi pe pământ, „după felul lor“. „Acum, pentru întâia oară, a fost creată o fiinţă vie, înzestrată cu simţire. Că plantele şi arborii, chiar dacă se zice că trăiesc, pentru că participă la facultatea de hrănire şi de creştere, totuşi nu sunt nici vietăţi, nici însufleţite“ scrie Sfântul Vasile cel Mare într-una dintre lucrările sale, Omilie la Hexaemeron. Expresia „Să mişune apele de vietăţi“ nu a fost întotdeauna sub această formă, o ediţie mai veche a Sfintei Scripturi prezentând-o sub forma „să scoată apele“. Ideea exprimată, esenţa mesajului este aceea de supunere a naturii în faţa poruncii Creatorului şi de „înrudire“ a apelor cu vieţuitoarele din ele, astfel încât „peştii mor dacă îi desparţi puţin de apă (...) că ceea ce este aerul pentru pământeni, aceea este apa pentru înnotătoare“, spune Sfântul Vasile cel Mare, care adaugă faptul că „pârga fiecărui fel de vieţuitoare din apă care, ca şi seminţele din natură, primesc porunca de a se arăta. Mulţimea lor va avea loc din naşterea lor, a unora din altele, când trebuie să crească şi să se înmulţească“.