Biblia-verset cu verset: „Anomalia“ de pe Ararat

Un articol de: Lucian Apopei - 23 Decembrie 2008

Facerea 8, 5: „Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munţilor.“

Promiteam în ediţia trecută a „Ziarului Lumina“ că vom continua prezentarea şirului expediţiilor care au fost efectuate pe Muntele Ararat pentru descoperirea relicvelor arcei lui Noe. Până a trece la menţionarea celor recente, trebuie amintite expeditiile francezului Navarra din 1952, 1953 şi 1954, care a găsit pe Ararat o bucată mare de lemn carbonizat într-un gheţar, lucru extrem de anormal la o asemenea altitudine pe un munte golaş cu o vegetaţie săracă. În 1972, satelitul ERTS, lansat de NASA, a surprins pe una dintre imaginile detaliate ale zonei unde se presupune că se află arca un obiect straniu, paralelipipedic, străin de muntele gazdă. Cercetătorul Angelo Palego a efectuat şi el câteva expediţii pe Ararat, descoperind resturile arcei lui Noe împărţite în două tronsoane, pe un gheţar situat la o înălţime de 4.800 de metri. Fragmentele de lemn recuperate, studiate cu carbon 14, au o vechime de 5.000 de ani. Membrii unei echipe de arheologi creştini ai organizaţiei BASE au ajuns şi ei pe Ararat şi chiar au tăiat bucăţi dintr-o stâncă în care se poate vedea o structură de lemn, declarând că, deşi ar fi greu de susţinut că este vorba de arca lui Noe, sunt ferm convinşi că locul a fost un important obiectiv al pelerinajului în trecut. Ei au găsit în apropiere un altar. În 2004, CIA a confirmat faptul că, la începutul anilor â90, specialiştii agenţiei s-au aflat în căutarea arcei lui Noe. Informaţia a fost publicată în revista „Insight Magazine“ şi în cotidianul „The Guardian“, fiind ulterior preluată de numeroase publicaţii străine şi româneşti. CIA confirmă că a folosit unul dintre sateliţii săi de spionaj, numit IKONOS, pentru a scana Muntele Ararat. Conform unor documente ale agenţiei, experţii CIA au găsit ceea ce ei au numit o „anomalie“, la 39 de grade şi 42 de minute latitudine nordică şi 44 de grade, 16 minute longitudine estică. Agenţia americană a solicitat sprijinul câtorva geologi şi specialişti în fotografie, în ideea de a stabili dacă obiectul din fotografie este făcut de mâna omului sau este doar o formaţiune stâncoasă. În cele din urmă, experţii CIA nu au reuşit să găsească o explicaţie satisfăcătoare a imaginii, care, de atunci încoace, a fost numită „anomalia de pe Muntele Ararat“. Zece ani mai târziu, piloţii turci au reuşit şi ei să fotografieze locul cu pricina, noile imagini relansând teoria că arca lui Noe s-a oprit în vârful Muntelui Ararat. Pe ultimele imagini se văd nişte obiecte care par a fi bârne uriaşe de lemn. Aceste fotografii sunt mai clare decât cele precedente, deoarece valul de căldură care a afectat zona a contribuit la topirea stratului de gheaţă care ascundea obiectul. Se presupune că cea mai mare parte a corăbiei este intactă, fiind acoperită de zăpadă şi gheaţă pe tot parcursul anului, vizibilă numai în verile foarte călduroase.